În oras, în Bucuresti,
La casele mari, domnesti,
În curte la Stefan Voda,
Mare masa mi-e întinsa
Si de mari boieri coprinsa,
De boierii
Sfatului
Stâlpii
T;arigradului,
Sfetnicii
'Mparatului.
Ei la masa ce manânca?
Numai stiuca
Si pastrunga,
Si galbena caracuda,
Cu peste da-l maruntel,
Mor boierii dupa el.
Din pahare ce-mi înghit?
Vinul alb si rumenit
De la vii
Moldovenesti,
Din podgorii
Muntenesti
Si din pivnite domnesti.
Daca vorba
Conteneste,
Foamea
Se mai potoleste
Si mâncarea
Se sfârseste,
Iara voda ce-mi graieste?
- Beti, boieri, va ospatati!
Mâine-zori sa va sculati
Si frumos sa va armati,
Pe la brâne cu pistoale,
Dupa mâini cu iatagane,
La picior cu sulicioare,
C-o sa facem vânatoare
D-un voinic ce seaman n-are:
Pân' la fagul Miului
Din codrii Cobiului.
Sa-i vedem fagu-ncarcat
Si de arme-mbrebenat,
Cu suliti si cu pistoale
Ce lucesc frumos la soare,
Iar pe Miul spânzurat
Unde-o fi fagul mai nalt,
Ca-mi bate poterile
Si-mi scurteaza zilele.
Beti, boieri, va ospatati,
Mâine-aici sa va aflati!
Foicica salba moale,
Iata Calea, fata mare,
Surioara Miului,
Ce slujeste domnului,
Ea, pe data ce-auzea,
Printre slugi se furisea,
La picior ca mi-o lua
Si din fuga potrivea
Câte-un deal, câte-o valcea,
Pân' la codru d-ajungea;
Iar în codru când intra,
Mâna dreapta ridica,
Frunza de la fag rupea
Si-n gurita c-o punea,
De suiera voiniceste,
Ca s-o-nteleaga frateste.
Miul, unde o auzea,
Înainte ca-i iesea
Si din gura mi-i graia:
- Dar tu, surioara mea?
Neica nu te astepta!
La mine de ce-ai venit?
Au haine ti-ai ponosit,
Au voda mi te-a gonit,
Au tie ti-o fi sosit
Vremea de casatorit?
Calea vreme nu pierdea,
Ci din gura mi-i graia:
- Nici haine n-am ponosit,
Nici voda nu m-a gonit,
Nici mie nu mi-a sosit
Vremea de casatorit.
Asculta de ce-am venit:
Aseara, la Stefan Voda,
Fost-a sfat cu mare vorba.
Masa mare-a fost întinsa
Si de mari boieri coprinsa,
De boierii
Sfatului,
Stâlpii
T;arigradului,
Sfetnicii
'Mparatului,
Trimisi la domn cu solie
De la nalta-mparatie:
S-au sa faca vânatoare
Pân' la fagul dumitale,
D-un voinic ce seaman n-are,
Sa-ti vaza fagu-ncarcat
Si de arme-mbrebenat,
Iar pe tine spânzurat
Unde-o fi fagul mai nalt!
Miul, unde-o auzea,
Din gurita-i raspundea:
- D-alei, surioara mea,
Nu stii ca-s bala de drac
Si vin domnilor de hac?
Potecuta sa-ti apuci,
Îndarat sa mi te duci
Si-n curte de mi-ei intra,
Sa te faci a matura;
Nimeni seama sa nu-ti ia
C-ai lipsit pe undeva,
Si las', ca suntem stiuti
Pentru turci si arnauti!
Calea drumu-si apuca,
La domnie se-ntorcea,
Iar Miul se-mpodobea,
Cararuia c-apuca,
Ciobanas ca-mi întâlnea
Si din gura mi-i graia:
- Ferice de cin-te-a fapt1
Si de cin' te-a leganat,
Ca mult o sa-ti fie bine
D-ai asculta tu de mine.
Sa-mi dai gluga
Ciobaneasca,
Ca sa-ti dau saia
Domneasca;
Sa-mi mai dai ciorecii tai,
Ca sa-ti dau salvarii mei,
Verzui ca foaia de tei,
De nu trece glont prin ei;
Da-mi opinca
T;araneasca,
Cu târsâna
Mocaneasca,
Si na-ti cizmele-mi de tap,
De tap de la capra stearpa,
Ce la apa mult mai rabda;
Da-mi caciula
T;urcaneasca,
Ca sa-ti dau cuca
Domneasca;
Si mai da-mi cata
Pârlita,
Sa-ti dau pusca
Ghintuita,
Ca mi-am pus în gând si eu
Sa-nvat mestesugul tau.
Ciobanasul, d-auzea,
Din gurita mi-i graia:
— D-alei, doamne, Miule,
Miule voinicule,
Da-ti-oi toate toalele,
T;oalele si oile,
Sa nu-mi scurtezi zilele!
Foaie verde s-o-lalea,
Miul mi se ciobanea,
Cu oitele-mi pornea
Si-n pasune le mâna,
Tot prin alba
Colilie,
Unde fir de iarba
Nu e.
Stefan Voda, când sosea,
Cu oastea,
Cu liota,
Pe voinic îl întâlnea
Si din gura-i cuvânta:
- Buna ziua, flacaias,
Buna ziua, ciobanas!
Ciobanul, cu blânda vorba:
- Multumescu-ti Stefan Voda!
- De unde stii cum ma cheama?
- Dupa oaste luai seama
Ca esti domn la Bucuresti,
În multi ani sa-l stapânesti;
Numele-ti l-am auzit
La biser'ca pomenit,
Ca m-am dus la nchinatoare
În zile de sarbatoare!
Voda-n Miul se-ncredea,
De cioban îl socotea
Si frumos îl întreba:
- Spune-mi mie, flacaias,
Spune-mi mie, ciobanas,
Stii tu drumul
Codrului
Pân' la fagul
Miului,
Miului
Zglobiului,
Miului
Haiducului?
Iar ciobanu-i raspundea:
- Îl cunosc, maria-ta,
Dar sa merg
N-oi cam putea,
Ca nu-mi pot
Lasa turma.
Stefan Voda-i poruncea,
Dar ciobanu-i raspundea:
- Daca vrei, lasa-ti oastea
Sa-mi pazeasc-aici turma,
Ca sunt oile turcesti,
Cu nimic nu le platesti,
S-apoi codrul se-ndeseste,
Oastea nu-ti mai trebuieste,
Ca prin codru nu razbeste!
Stefan Voda s-amagea,
Pe cioban ca-l asculta,
Dupa dânsul se lua:
El pe jos, voda calare,
Pe poteca la strimtoare.
De mergea ce mai mergea,
Pân' de oaste-l departa
Prin rarise
Mi-l sucea,
Prin cotise
Mi-l cotea,
Prin rachite
Mi-l baga,
Si din gura
Mi-i graia:
- D-alei, doamne, Stefan Voda,
Sa mai ridici
Scarile,
Sa nu bati
Smicelele.
Ca d-or simti cetele,
Ne scurteaza zilele!
Stefan Voda, d-auzea,
De groaza se îngrozea:
Limba-n gura ca-si musca,
Sânge rosu ca-mi curgea,
Pe caftan verde pica.
La fag, mare, d-ajungea,
Fagul de i-l arata,
Ce vedea, se spaimânta,
Ca Miul ce mi-si facea?
Mâna dreapta
Ca punea,
Din tulpina
Ca-l scotea,
Cu tulpina din pamânt
Sa-i fie de sezamânt,
Apoi sta cu el de vorba:
- D-alei, doamne, Stefan Voda,
Asear-ai fost la betie,
Acuma esti la trezie.
Ai plecat la vânatoare
D-un voinic ce seaman n-are,
Ca sa-l arati spânzurat
Unde-o fi fagul mai nalt.
Ca sunt voinic, ai vazut;
Ca sunt Miul, n-ai stiut,
Dar la mâna mi-ai cazut!
Apoi Miul ce-mi facea?
Numai o palma ca-i da,
Palos din teaca scotea,
Bucatele-l bucatea,
În dasagi le aseza
Dasagii pe cal punea,
Una buna ca-i dedea
Si din gura mi-si graia:
- Poarta-l si mort, bidiviu,
Pe unde l-ai purtat viu:
La slugile turcilor
S-ale arnautilor,
Nu-n calea voinicilor
Si-n codrul haiducilor!
Calul fuga c-apuca,
Pe poteca se-ntorcea,
Si la oaste când iesea,
Boierii
Se minuna,
Sfetnicii
Se îngrozea,
Solii
Se cutremura
Si din gura ce-mi zicea?
- Lucrul nu prea e curat:
Calul lui vod-a scapat!
Ia catati în desagiori,
C-or fi plini de galbiori...
În dasagi de se uita,
Ciozvârti de carne vedea,
Si pe fuga se pornea,
Dunarea de nemerea,
Peste Dunare trecea,
Vestea-n T;arigrad ducea.

Categoria: R

Cuvinte cheie:

Adaugat in: Nov 5, 2012

Vizualizari: 801