Djamal Mahmoud (nascut la 4 mai 1962) originar din Rakka, Siria, stabilit în România din adolescenta, publica în acest an trei carti de poezie deodata la trei edituri diferite, Brumar si Vinea (România) si Clapass (Franta) într- un efort considerabil de a se impune.

Desi i-a mai aparut în urma cu câtiva ani o carte la o editura obscura, poetul considera ca abia acum debuteaza prin cele doua volume de poeme scrise direct în limba româna. Desi bun cunoscator al limbii române, poetul pare totusi sa puna în poeme un zid inefabil, cum întâlnesti la traducerile dintr-o limba într-alta …

“Pe muchiile cercului” este o carte pentru prieteni, judecând dupa felul în care majoritatea poeziilor sunt dedicate, au un destinatar direct.

Poezia lui Djamal Mahmoud e dinamica, o poezie despre irumperea vietii, a energiei creatoare care cauta drum spre relevare prin simbol sau metafora: “acest ocean imens /ce-l port pe crestet/refuza sa-si verse apele/ peste mâinile mele vestede”(“Ecou”), “ies din peretii abrupti/ma scutur de laturi/si de muchii furtunos”(“Primul cerc”). Poetul e fascinat de cercuri care reverbereaza, aura care se propaga de la “primul cerc” la “cercuri de sunete si de taceri”(“Cercuri”). Gesturi largi, demiurgice fac o poezie înalta, la care se alatura o teatralitate poetica rafinata, reminiscenta optzecista:” si nevoie de cald sopteste cocorul/numaidecât/va cadea peste noi prima zapada”; ca si interventiile despre travaliul scrisului.

Rareori intra în poem realitatea, gesturi ale meseriei pe care o are , aceea de doctor: ”iar tuseul vaginal/o examinare obligatorie/ce trebuie facuta/de orice femeie gravida”(“Proba”), “ e atât de simplu sa rasfoiesti o piatra/sau sa desfaci doua picioare de femeie ajutând/un strigat înabusit sa-si lepede ecoul”(“Versante”). Un emotionant poem dedicat nenascutului dezvaluie într-o geografie fantastica o ecografie privita printr-o lentila poetica : “cu atâta precizie/se traseaza aceasta linie/între pupila ta/si luciul din lanturile/ ce-ti rasuna ritmic/între glezne/la interval egale/dându-ti un ragaz/sa-ti asculti geamatul/iar ecranul/aproape cât un cer/e atât de senin/încât ti se vede/fiecare picatura de viata.” (“Coacere”)

“Mut” pare la prima impresie ca e un poem declarativ, unde vom afla dezvaluiri cruciale despre apartenenta la o religie sau la o etnie a celui desprins din tara originara si înfiat de o alta. Însa în final poetul nu poate sa aleaga, ramâne simbolul, doar corpul omenesc, un recipient universal, o emblema a amestecului natiunilor, al disparitiilor limitelor dintre nationalitati, sexe, religii:” asa ca dati-mi voie sa ies gol azi în fata voastra/ si mai ales în fata mea si sa nu-mi acopar creierul/nici organele genitale cu nimic/nici macar cu o frunza de dud/ metafore oricum nu stiu sa spun/d oar prin gesturi/tot ce va rog e sa fiti cât se poate de atenti: /la miscarile mele de mâini si de gura/cred ca am gasit în sfârsit cea mai corecta definitie/si totusi ma întreb în afara de arbori/oare va exista cineva/care o sa înteleaga exact ce vreau sa spun….”

De filozofia orientala sunt legate multe din viziunile acestei carti. Poetul se cufunda în poezia nimicului originar, asteptând începutul lumii. Lirica lui Djamal Mahmoud este o zbatere între calmul originar si dorinta materiei de a se metamorfoza. A poetului care vrea sa transceada lucrurile pâna la postura unei fiinte gigantice, ca la Blaga: “ma catar pe coloana mea si ma ridic/deasupra trunchiului/adulmec ploile/ascultând zvâcnirile lor/mângâi coama cerului”. Întunericul e voluptuous ca o femeie atotstapânitoare, o mater genitrix “cu mii de trupuri/si cu brate lungi/atât de lungi încât /cuprind tot universul între ele” (“Întuneric”), alteori poetul simte “În gura / un sân imens aproape cât un cer” (“Semnul?”).

Gigantismul, contopirea poetului cu cosmosul, senzatii dinaintea constiintei, sau din viata prenatala, dar si retragerea în embrion, sau în pamânt sunt principalele coordonate ale cartii, prea putin patrunde zgomotul realitatii, sunt rare secventele minimaliste: “Tata, /de câte ori închid ochii/îti vad doar gaurile acelea mici/ale camasii/din care îti ies firele albe de par”(“Absenta”).

Poetul are gesturi demiugice, largi, generoase, vrea sa rescrie lumina, sa recreeze lumea cu talpile “atât de dornice de sunet”, poezia lui aspira, se-nalta “pe muchiile cercului”, tânjind catre un dincolo, într-un timp imens.

Ioana Geacar


Djamal Mahmoud , ” Pe muchiile cercului”, Editura “Brumar”, 2010

Categoria: G

Cuvinte cheie:

Adaugat in: Nov 5, 2012

Vizualizari: 1374