Noua ceasuri si noua minute... Peste sase minute pleaca trenul. Un minut înca si se-nchide casa. Repede-mi iau biletul, ies pe peron, alerg la tren, sunt în vagon... Trec de colo pâna colo prin coridor, sa vaz în care compartiment as gasi un loc mai comod... Aci. O dama singura, si-fumeaza, atât mai bine! Intru si salut, când auz o mârâitura si vaz aparând dintr-un paneras de lânga cocoana capul unui catel latos, plin de funde de panglici rosii si albastre, care-ncepe sa ma latre ca pe un facator de rele intrat noaptea în iatacul stapânii-si.
- Bubico! zice cocoana... sezi mumos, mama!
"Norocul meu, gândesc eu, sa traiesc bine!... Lua-te-ar dracul de javra!"
Bubico se linisteste putin; nu mai latra; îsi retrage capul în paneras, unde i-l acopere iar cocoana cu un tartanas de lâna rosie; dar tot mârâie înfundat... Eu, foarte plictisit, ma lungesc pe canapeaua din fata cocoanii si-nchiz ochii. Trenul a pornit... Prin coridor umbla pasajeri si vorbesc. Bubico mârâie artagos.
- Biletele, domnilor! zice conductorul, intrând cu zgomot în compartimentul nostru.
Acum Bubico scoate capul foarte sus si, vrând sa sara afara de la locul lui, începe sa latre si mai grozav ca adineaori. Eu întind biletul meu conductorului, care mi-l perforeaza. Conductorul face un pas catre cocoana, care-si cauta biletul ei în saculetul de mâna, pe când Bubico latra si chelalaie desperat, smucindu-se sa iasa din paner.
- Bubico! zice cocoana, sezi mumos, mamito!
Si-ntinde biletul. Când mâna conductorului s-a atins de mâna cocoanei, Bubico parc-a-nnebunit. Dar conductorul si-a terminat treaba si iese. Cocoana îsi înveleste favoritul mângâindu-l "mumos"; eu ma lungesc la loc închizând ochii, pe când Bubico mârâie înfundat ca tunetul care se tot departeaza dupa trecerea unei grozave furtuni. Acum nu se mai aude de loc. Dar auz hârsâitul unui chibrit: cocoana îsi aprinde o tigareta... Înca nu mi-e somn. De ce n-as aprinde si eu una? A! de degraba sa nu pierz trenul, am uitat sa-mi iau chibrituri. Dar nu face nimic... S-o rog pe mamita lui Bubico... Scot o tigareta, ma ridic si dau sa m-apropiu de cocoana. Dar n-apuc sa fac bine o miscare, si Bubico scoate capul latrându-ma mai furios decât pe conductor; latra si chelalaie si tuseste si...
- Bubico - zice cocoana - sezi mumos, mamitico!
"Lovi-te-ar jigodia, potaia dracului!" zic în gândul meu. N-am vazut de când sunt o javra mai antipatica si mai scârboasa... Daca as putea, i-as rupe gâtul.
În zbieretele desperate ale lui Bubico, mamitica îmi da s-aprind. Îi multumesc si m-asez în locul cel mai departat din compartiment, de teama ca n-am sa mai pot rezista pornirii si am sa-i trag la cap când si l-o mai scoate din paner.
- Frumusel catel aveti, zic eu cocoanii, dupa câteva momente de tacere; da' rau!
- As! nu e rau, zice cocoana; pâna se-nvata cu omul; dar nu stiti ce cuminte si fidel este, si destept! Ei bine! e ca un om, frate! doar ca nu vorbeste...
Apoi catre paner, cu multa dragoste:
- Unde-i Bubico?... Nu e Bubico!...
Din paner se aude un miorlait sentimental.
- Sa-i dea mama baietelului zaharel?... Bubico! Bubi!!
Baietelul scoate capul cu panglicute... Mamita-l degajeaza din toalele în cari dospeste-nfasurat si-l scoate afara. Bubico se uita la mine si mârâie-n surdina. Eu, apucat de groaza la ideea ca nenorocitul ar încerca sa ma provoace, zic cocoanei:
- Madam! pentru Dumnezeu, tineti-l sa nu se dea la mine! eu sunt nevricos, si nu stiu ce-as fi în stare... de frica...
Dar cocoana, luând în brate pe favorit si mângâindu-l cu toata duiosia:
- Vai de mine! cum crezi d-ta?... Noi suntem baieti cuminti si binecrescuti... Noi nu suntem mojici ca Bismarck...
- Ha? zic eu.
- Bismarck al ofiterului Papadopolinii.
Dându-mi aceasta explicatie, cocoana scoate din saculetul de mâna o bucatica de zahar:
- Cui îi place zaharelul?...
Bubico (facând pe banca sluj frumos, cu toata cletinatura vagonului): Ham!
- Sa-i dea mamitica baiatului zaharel?
Bubico: Ham! Ham!
Si apuca bucatica de zahar si-ncepe s-o rontaie... Cocoana scoate din alt saculet o sticla cu lapte, din care toarna într-un pahar; apoi:
- Cui îi place laptic?
Bubico (lingându-se pe bot): Ham!
- Sa-i dea mamitica laptic baiatului?
Bubico (impacient): Ham! Ham!
"Ah! suspin eu în adânc; lua-te-ar hengherul, Bubico!"
Dar cocoana apropie paharul aplecat de botul favoritului, care-ncepe sa lapaie, si lapaie, si lapaie, pâna când un pasajer se arata la usa compartimentului nostru uitându-se-nauntru. Bubico se opreste din lapait si se porneste sa latre ca o fiara, cu ochii holbati si muscând în sec si clantanind din dinti, si tusind si...
"Vedea-te-as la Babes, jigaraie îndracita!" gândesc eu, si prin mintea mea începe sa treaca fel de fel de idei, care de care mai cruda si mai infama.
Pasajerul s-a retras de la geam. Bubico s-a potolit. Cocoana toarna iar lapte-n pahar si bea si dumneei. Eu simt cum ma navalesc, din ce în ce mai irezistibile, ideile negre.
- A propos - zic eu - madam, vorbeati adineaori de Bismarck... al...
- Al ofiterului Papadopolinii...
- Ei! Ce e Bismarck?
- Un dulau de curte... Era sa mi-l omoare pe Bubico... Papadopolina are o catelusa, Zambilica, foarte frumusica! sade alaturi de mine; suntem prietene; si dumnealui (arata pe Bubico), curte teribila! (Catre Bubico:) Craiule!... (Catre mine:) Mizerabila de servitoare, o dobitoaca! i-am spus, când l-a dus afara de dimineata - ca nu stii ce curat e! - zic: "Baga de seama sa nu scape, sa se duca iar la Papadopolina, ca-l rupe Bismarck..." dulaul ofiterului, care sade cu chirie la ea. (Tuseste cu mult înteles.) Eu nu stiu ce faceam pân casa, când auz afara chelalaituri si tipete... Strig: "Bubico! Bubico! unde e baiatul?!" Alerg... Mi-l aducea dobitoaca pe brate; d-abia-l scosesera ea si Papadopolina si soldatul ofiterului din gura dulaului. Ce sa-l vezi?... tavalit, lesinat si moale ca o cârpa. Zic: "Vai de mine! moare baiatul!" Stropeste-l cu apa! da-i cu odicolon la nas!... Ce-am patimit, numai eu stiu... Doua saptamâni a zacut... Am adus si doftor. Da-n sfârsit, slava Domnului! a scapat... (Catra Bubico:) Mai merge la Zambilica baiatul?
Bubico: Ham!
- Sa te manânce Bismarck... craiule!
- Ham! ham!
Si sare de pe banca jos în vagon si apuca spre mine.
- Cocoana! strig eu, ridicându-mi picioarele; eu sunt nevricos, sa nu se dea la mine, ca...
- Nu, frate! zice cocoana, nu vezi ca vrea sa se-mprietineasca? Asa e el: numaidecât simte pe cine-l iubeste...
- A! zic eu, având o inspiratie infernala; a! simte pe cine-l iubeste... vrea sa ne-mprietenim!... Bravo!
Si pe când catelul se apropie sa ma miroasa, iau un pachetel de bonboane, pe cari le duc în provincie, la un prietin; îl deschid, scot un bonbon si, întinzându-l în jos, cu multa blândete:
- Cutu, cutu! Bubico baiatul! Bubi!
Bubico, dând din coada, se apropie mai întâi cu oarecare sfiala si îndointa, apoi, încurajat de blândetea mea, apuca frumos bombonul si-ncepe sa-l clefaie.
- Vezi ca v-ati împrietinit! zice cocoana cu multa satisfactie de aceasta apropiere.
Apoi îmi spune genealogia favoritului... Bubico este copilul lui Garson si al Gigichii, care era sora cu Zambilica a Papadopolinii, ceea ce, care va sa zica, însemneaza ca Zambilica este matusa lui Bubico dupa mama... În timp ce cocoana-mi povesteste, eu, înfrânându-mi aversiunea si dezgustul în favoarea unui scop înalt, întrebuintez cele mai înjositoare mijloace spre a intra în bunele gratii ale nepotului Zambilichii. Si-n adevar, Bubico se tot apropie de mine, pâna se lasa sa-l iau în brate. Simt ca mi se bate inima de teama ca nu cumva, printr-o miscare, ori privire, sa tradez un plan mare ce l-am croit în adâncul constiintei mele. Cocoana nu se poate mira îndestul de prietenia ce-mi arata Bubico, pe când eu cultiv cu staruinta aceasta prietenie atât de scumpa mie, prin mângâieri si bonboane.
- Ei vezi! cum v-ati împrietenit... Ce e, Bubico? ce e, mama? iubesti pe domnul? da?
Si Bubico raspunde, gudurându-se-n bratele mele:
- Ham!
- Asa? ai tradat-o care va sa zica pe mamitica?... craiule!
Bubico: Ham! ham!
- Trebuie sa fii om bun! Nu trage el la fitecine...
- Fireste, coconita; simte cânele; are instinct.
Când zic acestea, iata ca trenul se opreste în Crivina. Pe peron se aud latraturi si cearta de câni. Bubico da sa se smuceasca din bratele mele; eu îl tiu bine; el începe sa latre îndârjit catra fereastra vagonului. Trenul porneste iar, si Bubico, întorcând capul catre partea de unde s-aude departându-se cearta semenilor lui, latra mereu; eu îl mângâi, sa-l potolesc; el, când nu se mai aude nimic, ridica botul spre tavan si începe, în bratele mele, sa urle... în bratele mele!
"Ah! Bubico - zic eu în sine-mi, mângâindu-l frumos - de capu-ti!... vedea-te-as manusi!"
Dar Bubico urla mereu.
- Doamna - zic eu - rau faceti ca-l tineti asa de aproape pe Bubico si acoperit asa în caldura, poate sa turbeze... Chiar asa, aici e prea cald.
Si zicând acestea, ma scol cu Bubico-n brate si m-apropiu de fereastra vagonului. Pun pe Bubico binisor jos lânga mamita lui, si cobor geamul, aplecându-ma sa respir. Afara, noapte neagra ca si ideile mele.
- Bine faci! sa mai iasa fumul de tigara, zice cocoana.
Intram pe podul Prahovii... Ma-ntorc, iau o bonboana, i-o arat lui Bubico, care s-apropie de mine bâtâind frumusel din coada.
"Pe memoria lui Plutone si a fidelului sau Cerber! zic eu în gând ; jur ca au mintit acei cari au cântat instinctul cânilor! E o minciuna! Nu exista!"
Bubico îmi ia bonboana; îl iau în brate si ma dau lânga fereastra, ridicându-l în dreptul deschizaturii. Aerul racoros, trecându-i pe la bot, face mare placere lui Bubico. Scoate limba si respira din adânc.
- Sa nu-l scapi pe fereastra!... pentru Dumn...
Dar n-apuca mamitica sa rosteasca-ntreg sfântul nume al creatorului, si Bubico dispare ca un porumbel alb în neagra noapte, înapoi spre Bucuresti, zburând - la Zambilica, probabil. Ma-ntorc cu fata spre cocoana si, prezentându-i mânile goale, strig exasperat:
- Doamna!
Un racnet!... A-nnebunit cocoana!
- Repede, doamna, semnalul de alarma!
O duc la semnal si o-nvat cum sa-l traga. Pierduta de durere, executa miscarea cu o suprema energie. Trenul, stop! pe loc. Cletinatura colosala. Emotie generala-ntre pasajeri.
- Cine? cine a dat alarma?
- Dumneaei zic eu catre personalul trenului, aratând pe cocoana lesinata.
Trenul se pune din nou în miscare. La Ploiesti, cocoana s-a desteptat din lesin; zdrobita de nenorocire, trebuie sa raspunza la procesul-verbal ce i se dreseaza pentru întrebuintarea semnalului. Pe când, în mijlocul pasajerilor gramaditi, cocoana se jeleste, eu m-apropiu de urechea ei si, c-un rânjet diabolic, îi soptesc raspicat:
- Cocoana! eu l-am aruncat, mânca-i-ai coada!
Ea lesina iar... Eu trec ca un demon prin multime si dispar în noaptea neagra...

Categoria: Versuri melodii

Cuvinte cheie:

Adaugat in: Nov 5, 2012

Vizualizari: 448