1.
Nimic nu trebuie sa fie întâmplator în aceasta mare de cuvinte
Unde tu, cetitorule, încerci cu disperare sa zaresti malurile visului.
As putea sa-ti povestesc despre iubirile mele levantine, despre caii mei albi
Înhamati la calesca onirica a timului, despre tinutul de verdeata si racoare
Al amicilor mei poeti, disparuti aiurea prin multimea trecatorilor,
Atenti la cel mai mic detaliu al jurnalului intim, de unde numai obsesiile
Se dilueaza în spuma zeilor.

Recitesc cu sentimentul timpului pierdut definitiv pentru todeauna
Scrisorile trecutelor iubiri.
Rememorez pe sarite secvente dintr-o lume de mult apusa.
Sentimentul ca viata ar putea fi traita si altfel lasa un gol
Între zidul de oase al stramosilor mei si chipurile pe care inevitabil
Trebuie sa le agat în panoplia iluziilor pierdute.

Si astfel conturând poematica existenta
Ma regasesc printre cuvintele orasului de hârtie
De unde a te întoarce ar fi echivalent cu o sinucidere.

2.
Nu-mi dedeam seama daca aceste iluzii le-am trait cu adevarat.
Dimineata ma multumeam sa umblu prin maruntaiele visului
Sa aduc la lumina partea inocenta a existentei mele
Sa ma amagesc cu chipul îngerului în oglinda din perete
Pâna când, gândul ca a privi înapoi poate fi fatal
M-a facut sa-mi amitesc de trecutele iubiri.

De fata aceea pe care am urmarit-o cu privirea
Multa vreme de pe peronul înghetat într-o iarna siberiana
Nu mai stiu daca atunci sau ceva mai târziu mi-am dat seama
De inutilitatea timpului, de faptul ca toate razboaiele sunt facute
Pentru a fi pierdute, de faptul ca poti intra în pielea oricarui personaj
Fara sa-ti pese de inutulitatea cernelii pe hârtie.

3.
Si deodata lumina diminetii cazuta piezisi pe foaia de hârtie
Mi-a amintit de ziua aceea când alergam prin zapada virgina
Pe un câmp de la marginea orasului.

Te-ai oprit sub singurul copac existent
Brusc chipul tau capatase stralucirea argintului
Ai ai început sa fredonezi o melodie

M-am apropiat si am vrut sa-ti ating parul
Dar mâna îmi încremenise undeva la jumatatea drumului
Apoi ceata ne-a acoprit contururile

Am închis ochii si mult mai târziu
Când linistea devenise apasatoare
Am început sa te strig, Annabelle Lee

Dar sunetul se spargea de peretii încaperii
Unde aici, printre obsesii, amintiri si rime, sezum si plâsem.

4.
De mult pe aici nu mai ninge
Nici cafeaua nu mai are acelasi gust
Fumez cu ochii jumatate închisi
Bîntuit de gândul ca în afara parfumului
Trecutelor iubiri nimic, dar absolut nimic
Nu ma mai facea sa-mi irosesc existenta.

Au fost zile când pe fereastra cafenelei
În dimineti de toamna ploiasa
Urmaream cum personajele cârtilor mele nescrise
Salutau trecatorii, îi întrebau de sanatate,
Urcau în calesti de sfârsit de lume
Zâmbindu-mi platonic.

Acum toate aceste lucruri nu mai stiu
Daca le-am trait în aceasta viata sau alta
Sau a fost doar un lung somn, mai lung decât visul,
Din care, vai, înca nu sunt sigur daca m-am trezit.

5.
Îti scriu cu gândul ca aceste rânduri te vor gasi pe undeva
Ratacita printre singuratatile tale, îngropata
În aceeasi mocirla în care ne balacim.
Îti scriu ca sa-mi umplu timpul,
Sa-ti spun ca, la aceasi fereasta
A blocului meu cu patru etaje
Corbul nu-mi mai siopteste ca alta data „nevermore”
Chiar ieri l-am îmbiat cu fructe, seminte si apa
M-a privit cu aceasi indiferenta, cum face de ceva vreme
Vecinul mi-a spus ca poate e trist, ca napârleste
Neavând alta ideie i-am raspuns ca da, se poate.

Mai târziu daca rândurile mele te vor gasi pe undeva
Ratacita printre singuratatile tale, îngropata,
În aceeasi mocirla în care ne balacim
Sopteste-ti pentru tine, pentru mine, pentru toti cei dusi,
Pentru vremurile trecute si cele ce va sa vina
„nevermore”.

Categoria: D

Cuvinte cheie:

Adaugat in: Nov 5, 2012

Vizualizari: 794