Ramase drept Preadreptul în omoplati, solizii,
Îl aurea pe umar o raza; reci sudori
M-au prins : “Vrei sa vezi oare strafulgerînd bolizii ?
Sa-asculti, stînd în picioare, în zumzet curgator
Cum umbla Cai lactee si, -n roi, asteroizii ?

De ale noptii farse e capul tau pîndit,
Preadreptule ! Sa-ti afli un coperis ! Zi-ti ruga,
Cu gura în postavul cu-ncetul izbavit ;
Izbindu-ti ostiarul vreun ratacit dînd fuga,
Zi : Frate, mai departe te du, sînt schilodit !”.

Ramase drept Preadreptul în spaima albastrie
A pajistii de dupa ce soarele muri :
“Vrei din genunchiere sa-ti faci negustorie,
Batrîne? Strainic sacru ! Bard întru a iubi !
Pe Munte-ai plîns ? Manusa pe mîini ti-e mila tie !

Pumn al cetatii, barba-a familiei, prea blind
Tu credincios : o, suflet în cupa de iubire,
De-orbire, maiestate, de tot ce este sfînt,
Preadreptul, tu fiara, scîrbavnic peste fire.
Eu sînt cel care sufar, eu revoltatul sînt !

Neghiob ce esti, în hohot sa plîng, sa rîd îmi vine
De-ale iertarii tale nadejdi faimoase, vai !
Sînt blestemat, sînt palid, satul, nebun ! Stii bine,
Sînt tot ce vrei ! Dar, lasa, hai du-te, ce mai stai?
Preadrept încet la minte, de-a face n-ai cu mine.

Preadreptul esti, în fine, Preadreptul ! Si atît !
Tandretea, ratiunea, ca, noaptea, cetacee
- E-adevarat – senin, se smiorcaie, încît
Tu te proscrii si trancai o tînguire ce e
Pentru zdrobite cîrje cu cap cumplit de hîd !

Lui Dumnezeu esti ochiul tu lasul ! Si cînd toate
Reci talpi divine-or trece pe ceafa mea, tot las !
O, fruntea ta de lindini gemînd ! Atîti Socrate,
Isusi si Sfinti, Preadrepti – dezgust ! atît îmi lasi.
Stimati pe Blestematul, stîlp noptii-nsîngerate !”.

Asa strigasem gliei si calma noapte, -n toi,
Umpluse, alba, ceruri în timpul febrei mele.
Mi-am ridicat eu fruntea : pieri fantoma-apoi,
Ducîndu-mi de pe buze cuvinte-attît de grele…
- Vorbiti, nocturne vînturi, cu Blestemul voi !

În timp ce, în tacere, sub stîlpi de bolti albastre,
Orîndul, vesnic paznic, comete alungînd
Si-universale noduri, tumult fara dezastre,
Enorm, vîsleste-natruna la ceruri ce se-aprind,
Din draga sa în flacari lasînd sa curga astre !

Sa plece, cu rusinea la gîtu-i drept cravata,
Tot rumegînd plictisu-mi, asa de dulce ce-i
Ca zaharul ce zace pe o masea stricata
- Precum cateaua dupa-un asalt de dîrji catei,
Lingîndu-si fundul care ceva din mate-arata.

Ce mai vorbea de mila spurcata si progress…
- Urasc toti ochii astia ca de chinezi cu burta.
Ce mai cîntase : nana, ca pruncii ce dau ghes
Sa moara, idotii blînzi în cîntare scurta :
În voi, de stei, Preadreptii, ne vom caca expres !