Un episod din poema d-aluiî Beldiman, sub titlul ETERIA GRECILOR)
Aceasta închipuire se face ca cum un batrân vier de la Miroslava,
unde sunt podgorii de vii pe un deal peste râul Bahluiul, în preajma
Iasului, priveste cu nepotul sau arderea Iasului, în vremea rascoalei
grecilor în contra turcilor; dar batrânul se afla bolnav în casa, iar
nepotul sau sede pe prispa afara si spune mosului sau aceea ce vede.
Nepotul
Mosule, viforul geme, pe cer noaptea se lateste,
Peste frumoasa cetate pâcla si negreata pica;
Fulgerul cu-nflacarare ca un sarpe lung clipeste,
Scapara, vin’ de te uita, zimtii zidurilor misca.
Vântul frunza din crengi smulge, o spulbera ca pe paie,
Vifor vântura cu groaza, de cruce pe turn îndoaie,
Iaca nourii se umfla, clocotesc, se tulbura,
Mosule, trasnet si fulger zidurile scutura...
Batrânul
Ce-ti pasa de vifor tie? de cetati ce-ti este scârba?
Las’ vântul sa le darâme, el cu noi nu are treaba;
Casuta noastra îi mica sub a copacilor umbra,
Smerina si pitulita, mai nu se vede din iarba;
Vifor-trasnetul nu sfarma proaste cocioabele mele,
Si cerul a sa urgie au trimis de umileste
Pe acei cu fapte rele,
Si pe-acel ce intireste
Pe saracul hamesit.
Nepotul
Si acei cruzi care sunt?
Batrânul
Domnii si boierii falnici si sumeti,
Ce mânjesc cu aur case si pereti,
Încât ale lor lacasuri stralucesc ca pe cer stele,
Însa în ele sunt strânse pacate multe si grele.
Nepotul
Ah, mosule, nouri negri dinspre crivat nabusesc (grecii),
Si dinspre rasarit altii în contra lor navalesc (turcii),
Si pe cer ca o vapaie arde si se tot lateste;
Iar deasupra pe cetate negura de fum mocneste.
Si trasnetele clocotesc,
Si chiar ca uliul chitesc,
Sa cada peste cetate,
Unde zici ca sunt pacate.
Batrânul
Pe Domnul, copile, roaga când fulgera si când tuna,
Si sa nu ai nici o grija de volbura si furtuna,
Pentru ca ea este
A cerului razbunare, ce pe cel rau pedepseste,
Iar celui cu fapte bune “nu te teme” îi sopteste.
Nepotul
Ah, mosule taiculita, iaca arde, se aprind
Manastiri, case înalte,
Clabuci de foc se ridica, si limbi de foc se întind,
Mi-i frica de moarte!
Si când fulgerele crapa noaptea grozav luminând,
Se vede fugind poporul, la câmp scapare catând.
Batrânul
Cerul judeca, copile, si razbuna cu dreptate,
Caci în a noastra cetate s-au fost strâns multe pacate.
Au trecut furtuna,
Se înseninara, si aburul lin,
Din risipituri,
S-a cetatii zguri
În aer se ridica.
Iar casuta pitulita
Ramasera nesmintita,
Si la ferestruica ei pasarile cânta.
Cu aceste înfricosate scene ale furtunii închipuiesc aicea
o semaluire a rascoalei eteristilor greci aflatori în
România în contra turcilor, din care cauza turcii au nabusit
în Moldo-Valahia si, ca sa stârpeasca pe greci, au pârjolit
orase si sate ale României si au pradat poporul, întocmai
si grecii au urmat asemenea ca si turcii, ca sa razbuneze
românilor ca nu i-au ajutat în contra turcilor, acei greci
ce s-au oplosit si s-au înavutit din averile românilor si
carora li se cuvine aceasta epigrama:
Ospatoasa tara,
Tu ai hranit fiara,
Cu al tau ajuns;
Si acele fiara,
Crunte si amara,
Sângele ti-au scurs.
Însa Domnul, poate,
De-a tale pacate
Prea s-au întartat,
Si te-au si certat,
Dar te-au si scapat
De serpii de greci,
Carii te sugea
Si te schingiuia.

Categoria: S

Cuvinte cheie:

Adaugat in: Nov 5, 2012

Vizualizari: 572