Fugit de-acasa - dar cui ii pasa -
m-am departat, trist, suparat, slab, agitat.
Si-am drumetit, copil trasnit, om parasit,
pân’ obosit, chip ponosit,
vrând sa ma duc pe unde-apuc,
pe-un pisc de munte,
pe talpi desculte,
ca sa ma-nhate, ca strâns în brate,
o creasta stearpa, roasa de apa.
Si-apoi, în fine, lasat pe vine, uitat de tine,
sa vad mai bine, prin zari senine, stele straine.
Sa am aproape cerul sub pleoape,
s-aduc la mine poteci, coline
ce-n constelatii facut-au fratii.
Si-as vrea sa aflu de la al astru
de al meu frate, pe cât se poate,
de ce-a plecat, si ne-a lasat,
de-i aranjat,
de ne-a uitat,
de este-n rai pe-un frumos plai?
Si-apoi, în fine, 'n-vorbe putine, ochii spre Tine,
Tu, Dragul meu, Sfânt Dumnezeu,
sa nu mai cad din nou în iad,
sa te vad iara... a câta oara...
Sa ma topesc când te privesc,
sa iau în brate calea de lapte,
sa plec cu ea, lungit pe-o stea, prin constelatii
la chef la altii,
sa vad curat tot ce-ai creat,
cel infinit, nebanuit,
sa simt caldura din batatura cu multe garduri,
cu-azure-nalturi, calatorita, cu praf albita,
sa plec spre stele, cu floricele,
sa vad tot raiul, sa-i aud graiul,
s-aud cum cânta si cum cuvânta,
prin gauri negre vântul stelar, astral hoinar,
sa ma duc iar c-un quasar spre un pulsar.
Sa fac carare - si-o trecatoare - prin Caru’ Mare.
Sa vad ce face dragu’ meu frate,
pe unde umbla si tot colinda,
ca n-a venit din infinit - si suparat e tristu-i sat.
N-a dat de veste pe unde este,
ca pleaca afara din a sa tara!
...
Prevad o mare de sarbatoare,
când vor veni buni si strabuni,
frati si stapâni,
miri si sotii,
cumnati si sore,
mume si tati, copii, fârtati,
toti înviati de Cel din care am luat suflare...
si e mereu sfânt! Dumnezeu!.

Pitesti, 2005-02-28