La Picior-de-munte,
Pe dealuri marunte,
Prin plaiuri tacute,
De vânturi batute,
Urca si scoboara
Si drumul masoara
Trei turme de oi,
De oi, tot tigai,
Cu harnici dulai,
S-un mândru cioban,
Tânar moldovean,
Cu trei dorojani,
Feciori de mocani.

Sub ploaie de munte,
Pe dealuri marunte,
Prin crânguri tacute,
Apa-i racoroasa,
Frunza e umbroasa
Si iarba pletoasa,
Apa de baut,
Frunza de sezut,
Iarba de pascut.
Foaie s-o lalea,
Cioban, d-ajungea,
Crângul de vedea,
Stân-apropia,
Semn i se facea
Si-n loc se oprea:
Dulai odihnea,
Pe gânduri cadea.
Dar, pe când sedea
De se tot gândea,
O oaie bârsana,
Oaie nazdravana,
Nici iarba pastea,
Nici apa nu bea,
Nici umbra-i placea,
Ci mereu umbla
Si mereu zbiera.

Cioban, d-o vedea,
Lânga ea se da
Si mi-o cerceta,
Si mi-o întreba:
- "Oita, oita,
Oita plavita,
Oita balana
Cu lâna bârsana,
De trei zile-ncoace
Gurita nu-ti tace:
Apa rau îti face,
Ori iarba nu-ti place,
Ori nu-ti vine bine
Sa mai fii cu mine?"
Oita bârsana,
Oaie nazdravana,
Daca-l auzea,
Din gura-i zicea:
- Stapâne, stapâne,
Stapâne jupâne,
Drag stapân al meu,
Dat de Dumnezeu,
Iarba mie-mi place,
Apa rau nu-mi face
Si mult îmi e bine
Sa fiu tot cu tine,
Dar gura nu-mi tace
De trei zile-ncoace
Ca semn mi se face:
Ca ai dorojani,
Feciori de mocani,
Sunt trei veri primari,
Si ei mi s-au dus,
S-au dus în ascuns
De s-au domuit
Si mi s-au vorbit,
Si mi s-au soptit,
La apus de soare
Sa mi te omoare,
Subt poale de munte,
Prin crânguri tacute,
Oi când aromesc
Si când ostenesc.

Cioban, d-auzea,
Cu oaia vorbea,
Din gura-i graia:
- Oita, oita,
Oita plavita,
Oita balana
Cu lâna bârsana,
De esti nazdravana
Si dac-ai vazut
Semn ca-t' s-a facut,
Si d-ai auzit
Cum s-au domuit,
Si cum s-au vorbit,
Si cum s-au soptit
Si trei dorojani,
Feciori de mocani,
Slugi de noua ani,
Daca m-or urî
Si m-or omorî,
Vina lor o fi,
Pacatu si-or plati;
Iar tu, oaia mea,
Sa le spui asa
De te-or asculta:
Io, cât am trait,
Oi am îngrijit,
Câinii am haranit,
Pe ei i-am platit;
Sa le mai spui iar,
De n-o fi-n zadar,
Ca sa ma îngroape
De stâna aproape,
Oi ca sa-mi privesc,
Dor sa-mi potolesc;
Spre partea de lunca,
Aproape de strunga,
Strunga oilor,
Jocul mieilor,
Dorul bacilor,
În dosul stânii
Sa-mi auz câinii,
Ca ei, d-or latra,
Stapân c-or chema;
Sa le mai spui iar,
De n-o fi-n zadar,
Sa le spui asa,
De te-or asculta:
Când m-or îngropa
Si m-or astupa,
Sa-mi puie la cap
Ce mi-a fost drag,
Cavalas de soc,
Mult zice cu foc;
Cavalas de os,
Mult zice duios;
Cavalas cu fire,
Mult zice subtire;
Vânt când o sufla,
Fluier o cânta,
Oile-or salta
Si s-or aduna,
Câini-or auzi,
La mine-or veni,
La mine s-or strânge,
Pe mine m-or plânge
Cu lacrami de sânge.
Si tu, oaia mea,
Tu dac-ai vedea
O mândra fetita
Cu neagra cosita
Prin crânguri umblând,
Din gura cântând.
Din ochi lacramând,
De mine-ntrebând,
Sa nu-i spui ca sânt
Culcat subt pamânt,
Ci ca m-am tot dus,
Dus pe munte-n sus,
Prin vârfuri carunte,
Dincolo de munte,
Cavalas sa-mi dreg,
Flori ca sa-i culeg
Pentru nunta mea
Ce-o sa fac cu ea.
Vorba nu sfârsea,
Dorojani venea
Si se repezea
Si mi-l rapunea,
Turmele sa-i ia.
Iar, de-l omora,
Ei mi-l îngropa
La brâu de perdea,
'N strunga oilor,
Jocul mieilor,
Dorul bacilor;
În dosul stânii,
Unde dorm câinii.
Ei, de-l îngropa,
La cap îi punea
Cavalas de soc,
Mult zice cu foc;
Cavalas de os,
Mult zice frumos;
Cavalas cu fire,
Mult zice subtire.
Vântul când batea,
În caval sufla,
De jale-mi cânta:
Oi ca se strângea,
Câini ca s-aduna,
Oile plângând,
Câinii tot latrând,
Pe stapân chemând.
Asia, tot asia,
Vremea vremuia,
Dar oaia bârsana,
Oaia nazdravana,
Ea se tot uita,
Si nu mai vedea
Pe mândra fetita
Cu neagra cosita,
Prin crânguri umblând,
Din gura cântând,
De el întrebând,
Sa-i spuie ca-i dus,
Dus pe munte-n sus,
Dincolo de munte,
Prin vârfuri carunte,
Cavalas sa-si dreaga
Si flori sa-i culeaga.

Categoria: T

Cuvinte cheie:

Adaugat in: Nov 5, 2012

Vizualizari: 784