Usor si greu.
Vocea ta ce-o iubesc,
imi alunga clar si deodata..
acea intinsa pata neagra
ce-mi pare c-o port
ca pe-o masca lipita de fata.

Ma inunda cuvintele tale ce curg,
si plutesc, si NU!n-am nevoie de barca.
Si nici inecul in propria ta mare
n-ar reusi sa ma conduca spre moarte.

Cateodata mi-e dor, desi nu-i dreptul meu,
iar tacerea imi rade in nas staruind,
iar somnul mi-e chin si aerul foc,
iar masca imi revine subit pe chip.

Ne-am tot zis ca plecam,
insa nu pas la pas...
Fiecare, la capat de drum,
sa ne luam bun ramas.

Astazi, imi pare deja prea tarziu,
sa plec nu mai pot, sa pleci nu mai poti..
iar timpul ce trece e tot numai chin,
dar poate ca "La primavara incoltim"

Totusi, se intampla sa stau pe pas de plecare,
chiar si ieri, chiar si azi ca si maine..
Pentru mine iubirea-i numai povara,
si am spus ca n-o vreau...ca mi-e teama.

Teama de iubire, nicicum de tine,
dar daca pun iubirea langa chipul tau
se transforma in cea mai usoara povara.