Dupa ce am mai pus câteva lemne pe focul din soba,
Ce frumos arde focul tau, a spus ea.
Am stat un timp și am vorbit despre lucruri simple.
Dar cuvintele, Ce frumos arde focul tau, tonul vocii, gestul sapiențial
și blând al capului, mai ales pronumele „tau” -
toate astea au ramas: liniștea și simplitatea adânca a lucrurilor;
iarași: numai lucrurile simple nu dezamagesc niciodata.

Este scena care a provocat peste alte câteva saptamâni întâmplarea face sa locuiești chiar în piațeta unde se instaleaza parcul de distracții al copiilor, s-au montat mecanismele - mașinuțe electrice, cutia cu maneta, caruselul - o femeie frumoasa din metal, cu mâinile ridicate, de fusta careia sunt prinse bancuțele unde se așeaza copiii ca sa fie rotiți în cercuri suitoare/coborâtoare. Doar ca motorul caruselului nu funcționeaza, femeia mecanica sta imobila și cu fața-i enorma privește fix spre fereastra ta, într-o noapte, deschizând-o, ai fost copleșit, ca sub o stare de hipnoza, de imobilitatea chipului și privirii ei, de atunci nu mai aerisești dimineața, nu mai privești seara pe geam - știi ca ea continua sa te priveasca ast timp
întâmplarea dintr-o noapte, în cartierul meu de la marginea orașului
când o pana de curent ne-a lasat în întuneric, singuri, în camera strâmta.
Nu aveam la îndemâna decât jarul țigarii și brusc am simțit nevoia sa-i vad fața.
Și atunci i-am purtat țigara în jurul chipului -
figura ei era, cufundata în fumul și lumina aproape inexistente ale țigarii,
doar un halou, fața ei mai reprezenta doar privirea,
Cred ca suntem prieteni acum, i-am spus în camera din cartierul de la marginea orașului,
era replica mea la, Ce frumos arde focul tau.

Categoria: P

Cuvinte cheie:

Adaugat in: Nov 5, 2012

Vizualizari: 590