Catrenele fetei frumoase
I
Deoarece soarele nu poate sã apunã
fãr’ de a-si întoarce privirea dupã fecioarele
cetãtii, mã-ntreb:
de ce-as fi altfel decât soarele?

II
O fatã frumoasã e
O fereastrã deschisã spre paradis.
Mai verosimil decât adevãrul
e câteodatã un vis.

III
O fatã frumoasã e
lutul ce-si umple tiparele,
desãvârsindu-se pe-o treaptã
unde povestile asteaptã.

IV
Ce umbrã curatã
aruncã-n luminã o fatã!
E aproape ca nimicul,
singurul lucru fãrã de patã.

V
O fatã frumoasã e
a traiului ceriste,
cerul cerului,
podoabã inelului.

VI
Frumsete din frumsete te-ai ivit
întruchipatã fãrã veste,
cum “într-o mie si una de nopti“
povestea naste din poveste.

VII
O fatã frumoasã e
o închipuire ca fumul,
de ale cãrei tãlpi, când umblã,
s-ar atârna tãrâna si drumul.

VIII
O fatã frumoasã e
mirajul din zariste,
aurul graiului,
lacrima raiului.

IX
O fatã frumoasã e
cum ne-o aratã soarele:
pe cale veche o minune nouã,
curcubeul ce sare din rouã.

X
Tu, fatã frumoasã, vei rãmânea
tãrâmului nostru o prelungire
de vis, iar printre legende
singura adevãratã amintire.