Mor în muguri clipe fara stele,
vin apuse dimineti din nori…
alergând o lacrima-ntre ele,
mor si eu, … A(pus) între culori.

Curg cenusi, în miez de primavara,
în boboci mor florile albastre,
se topesc si visele-ntr-o doara,
vin spre noi, prea crudele napaste.

Si ma dori lumina de uitare,
si te pierd carunt de prea târziu.
Cad pe mine munti de-nfrigurare
si m-afund sub masti de cenusiu.

Doar un fulger si o luminare,
la trecutul meu, se-aprind si cad,
ca un râncezit de noapte, care
fara vise-n cercuri clipe ard.

Se transforma Blândele Fecioare,
cautând în mine-un vrajitor.
Se transforma-n neagra sarutare,
de negru temut amortitor.

Si ce jale, vai, ce jale mare!
Nu pot fi iubit, si ce pacat!
Într-un colt de noapte-n gemanare,
cu negru de ochi m-au spânzurat.

Si ma dor plutirile hoinare,
gânduri ninse înca ma mai dor!
Ani topiti în lacrime de zare,
s-au pierdut prin ceata unui zbor.