scriu – lunga risipa de cuvinte;
ceea ce traiesc e tacere, adânca,
vis – e devreme pe pamânt
ziua a cazut din cer ca un înger
ceata se rasfira între mâine si ieri
masini trec grabite, se pierd
fierbinte ploaie cu ochii închisi
în sentimente înca nemarturisite
las din crestet sa-mi curga spre talpi
am venit în lume tacând, tac si acum
mult si ma cheama gânduri nesfârsite
ma cheama lumina, ridic mâna, sunt,
ating, scriu, daruiesc, primesc
lungi taceri uitarile si ele troienesc sensuri
aripi negre despica aerul vertical
aripi albe astern în urma primaveri
cuvinte, lumânari aprinse, pamântul tace
si el, nu întelege nimeni de ce scriu
de ce tac, nici eu nu mai înteleg de fapt
nu pe mine, când tac, asa cum tac, scriind
când te stiu strigând la capat de rând
nu-mi mai spune, tac, taceri albe, pietre
te iubesc tacând, iar daca n-au plecat
pâna acum spre tari cu oaze mai calde
e semn ca n-au sa plece nicicând