Când ti-o fi lumea mai draga,
sa-ti pice dreapta beteaga
si s-ajungi, la cap de pod,
cersetor, slut si narod.
Din puterea ta a plina,
supta de vreo curvistina,
sa ramâi sfrijit ca paiul,
urle-ti versul ca buhaiul,
limba sa ti se-mpleteasca,
sa vorbesti pe pasareasca,
sa te topesti de-a-n picioare,
galbin, ca o lumânare!

Sa nu fie boala rea,
care-n tine sa nu dea!
Ardite-ar focul, mangalul,
sa fii scopit ca muscalul!
Cânte-ti popa din Scriptura,
sa-ti vaz dafinul pe gura!
Crai parsiv, din tiganie,
ca m-ai omorât de vie,
când m-ai luat din casa fata,
cruda si nevinovata,
si m-ai spintecat în doua
sub cerul cu luna noua.

Si-n loc sa ma iei mireasa,
m-ai lasat sa zac bortoasa
si te-ai dus, duce-te-ar apa,
unde si-a dus mutul iapa!
Dar de-o fi si-o fi sa vii,
iar în brate sa ma tîi,
sa-mi saruti tâta si gura
si sa-mi stingi din sân arsura,
Vedea-te-as tot cum te stiu:
’nalt, balan si cilibiu,
cu ochi arzatori ca focul;
Aduce-mi-te-ar ghiocul!