Nori de plumb alearga repezi,
Ca mânati de un blestem.
Ploaia bate-n ropot geamul,
Desfrunzitii arbori gem.
Fulgere brazdeaza cerul
În sinistrele culori,
Spre meleaguri însorite
Pleaca ultimii cocori.

Vântul cata-n drum oprelisti,
Printre crengile uscate,
Suierând ca un bezmetic,
Peste-nvolburate ape.
Vrabiute solitare,
Ametite de furtuna,
Se ascund prin suri, prin poduri,
Lupii-n haite se aduna.

Frigul îti patrunde-n oase,
Întunericul apasa.
Doamna noptii si-a veciei
Îsi ascute vechea coasa.
Presimtind venirea mortii,
Câinii urla a pustie,
Sufletul înalta-n ceruri,
Mama… nu mai este vie.

Plâng pe piatra rece, mama,
Bucuriile apuse.
Mângâierile duioase
Pentru totdeauna-s duse.
Pe cararea vietii scurta,
Fara pata, fara vicii,
Mi-ai fost salba de lumina
Si izvor de sacrificii.

Plâng ca sa-mi descarc durerea
Pe natura desfrânata,
Biet strop aruncat de valuri,
Într-o mare agitata,
Plâng ca sa-mi descarc durerea
Pe stiintele aride,
Ce-au gasit perfectiunea
Doar în arta de-a ucide.

Milioane de fiinte
Au stigmatul mortii-n frunte,
Negasind, între stiinta
Si-ntre boala lor, o punte.
Milioane de morminte,
Mame, frati, surori acuza,
Se aloca pentru moarte,
Pentru viata se refuza.