Buhaiul, numit în Ialomita si în sudul Moldovei ”buga”, era un vas de lemn de forma unei putinici, cu fundul acoperit cu piele de capra sau de oaie, bine întinsa si legata cu un cerc sau strânsa cu o frânghie. Prin mijlocul acestei piei trece o suvita de par de cal fixata în interior cu un nod sau cu bat trecut printr-un lat. Gura vasului este deschisa. Unul din flacai tinea buhaiul, iar altul, cu degetele muiate în bors, în apa cu sacâz sau numai în apa, tragea suvita de par, producând un zgomot surd, întarit de cutia de rezonanta a vasului. Cuvântul buhai a ajuns la noi, probabil, prin imtermediul limbilor slave: rus. - bugai, pol. - buhai, ceh. - buga, cum se spune în Ialomita si în sudul Moldovei. Obiectul menit sa imite mugetul taurului, simbol al fertilitatii, a fost cândva raspândit în întreaga Europa. La cehi este cunoscut si azi sub numele de bukal sau bukaci, denumirea fiind în legatura cu zgomotul pe care îl face. La unguri se numeste burgato, tot o denumire onomatopeica. La germani se numeste Rummeltop sau Brummtorf, tot dupa zgomotul pe care îl face (torf înseamna oala de pamânt, de lut). Obiceiul a disparut demult în Europa apuseana si, acolo unde mai exista, si-a pierdut sensul traditional si este practicat mai mult ca un joc de copii.