Cât n-atipea, el se ruga întruna
si gropi facuse cu genunchii-n stei,
iar ingeri de-au venit sa-i dea cununa,
a aruncat cu cârja dupa ei.

“Sa-mi dati cununa Domnul v-a trimis
când copt voi fi de marele soroc,
dar voi traind pe veci în paradis,
de-al vremii mers habar n-aveti deloc!

Mai trebui timp si zdroaba, caci pacatul
atârna greu cât anii mei pierduti
si nu voiesc sa creada Nefârtatul
c-am tâlharit cerestile virtuti.

Tu, Doamne, stii ce zic, desi esti gata
sa pui înalta mila Ta proptea
nevredniciei mele ce lasat-a
mai mult pe Tine crucea ei cea grea.

Nu-s nesmerit, ci doar pornit pe mine
si râvnitor de dragul Tau sa-mi fac
pâna la capat lenea de rusine,
spre-a nu parea de-atâta dar sarac.

Nu vreau vrajmasul mândru sa ramana
ca n-ai avut in mine cât ai pus,
ci crunt sa arda-n ciuda lui batrâna,
pe jaru-ndreptatirilor de sus!”.

Târziu, când fu masura lui deplina,
sui si avva Getikós la cer,
dar zic cei vechi ca vreme nu putina
s-a mai cait în hruba lui stingher.

si azi pe stânca urma se mai vede
a cârjei azvârlite cu naduh...
Poveste-o fi, dar celui care-o crede –
ferice lui de-a fi sarac in duh!

Acelui avva Getikós i-au spus,
caci se tragea din Pontul unde-odata
Andrei, intâi-chematul lui Iisus,
a rasadit credinta-adevarata.

si povestesc de dânsul cei batrâni
ca multi veneau sa-l caute-n pustie,
dar l-asteptau si sase saptamâni
sa ias-un ceas afara din chilie.

Razvan Codrescu