E iarasi intuneric…Si nu intunericul de afara, ci acel din sufletul meu.Mi se intampla deseori sa simt un fel de umbra, care pune stapanire peste ceea ce ar trebui sa fie lumina din adancul meu.Nu pot sa-i identific sursa si mai ales scopul.In jurul meu inunda lumina pe care mi-o daruiesc cei dragi mie si totusi pata aceea neagra imi umbreste bucuriile.Am incercat sa fac ordine in ganduri si in simtiri, sa cercetez, sa-mi explic cum si de ce apare acest intuneric, cum as putea sa-l fac sa dispara pentru totdeauna, dar parca nu-mi sta in putere lucrul acesta, ca si cum ceva de dincolo de mine imi conduce viata.Nu reusesc sa fiu stapana vietii mele!
Din nou senzatia ca doua fiinte diferite se lupta inlauntrul meu pentru a-si castiga suprematia!Doua fiinte cu forte proprii si opuse in acelasi timp, care ma chinuie, ma usuca, ma topesc, ma storc de vlaga.Una mereu nemultumita de toate, cealalta cautand sa strige in gura mare :”Sunt multumita de tot ce mi se intampla!”
Nu, nu imi pun intrebari de genul “Ce este viata si ce scop are ea?”.Stiu ca viata e ceva unic, un dar ce am avut privilegiul sa-l primesc.Si la urma urmei, vorba poetului :”Nu cerceta aceste legi, Ca esti nebun de le-ntelegi!”.Iubesc viata si vreau s-o traiesc cu adevarat, s-o traiesc din plin cu tot ce are ea si bun si rau, cu bucurii si necazuri, caci necazurile te fac sa fii mai puternic;vreau sa ma razboiesc cu viata, caci oricum e prea scurta ca sa nu profit de ea.
Dar ceea ce ma chinuie sunt eu insami, caut sa inteleg ce inseamna “linistea sufleteasca”.Am inteles ca oricat de departe as fugi in lume, nu pot scapa de mine insami, nici in cel mai romantic loc de pe glob.Am cautat toata viata modele dupa care sa ma ghidez, incerc sa copiez oameni care mi se pare ca traiesc fericiti sau mai bine zis multumiti de ei insisi, sa-i vad, sa-i urmaresc in activitatile zilnice, sa-i observ cum reactioneaza in fata greutatilor, a lipsurilor cotidiene, a certurilor marunte.Si cu toate acestea au existat momente cand mi-am dat seama ca sunt multumita de mine insami, ca sunt mai puternica decat ma asteptam, dar asta numai atunci cand am vazut ca in clipele cele mai grele din viata eu am stiut sau am avut puterea sa trec mai usor peste toate.Si poate ca m-a ajutat in acest sens conceptia conform careia sunt altii mult mai rau decat mine.
Momentul cel mai dificil e insa acela in care raman singura cu mine insami...E un examen periodic la care nu reusesc sa fac fata!Simt ca sunt capabila sa fac foarte multe, dar parca ceva ma incetineste, ma tine locului impietrita, simt ca zboara timpul pe langa mine intr-un ritm naucitor, cu zile, cu saptamani, cu ani.Imi pierd viata cu nimicuri, aman ceea ce as putea face ACUM, si nu pot sa inteleg acest fenomen.Simt ca am forta in mine, si capacitate, dar nu am putere.Sunt ca o pietricica in fata unui munte, ca un bob de nisip in mijlocul unui desert fierbinte!


Simona Ardusatan
2007