De-as trai cât lumea-ntreaga,
Gândul meu la tine, draga,
Vecinic, vecinic va zbura,
S-orice e mai sfânt în mine,
Dulce înger! pentru tine,
Pentru tine-1 voi pastra.

Cea mai blânda-a mea gândire,
Cea mai gingasa simtire,
Cel mai falnic dor al meu
T;ie numai, numai tie
Le închin pentru vecie
Ca la însusi Dumnezeu!

Tu, fiinta de slavire!
C-un cuvânt, cu o zâmbire,
Cu un dulce sarutat!
Mi-ai dat suflet, mi-ai dat viata,
Si a raiului dulceata
Tu în sânu-mi ai varsat!

Tu mi-ai dat cu-a ta iubire
Acea nalta fericire,
Acel simt dumnezeiesc
Ce puternic ne supune
Si ne-nalta de ne pune
Sus, pe tronul îngeresc!

Tu, Eleno!... dar, vai mie!
Într-o noapte de urgie
Cerul crud ne-a despartit!
Tu te-ai dus, te-ai dus, iubita...
Fericirea-mi nesfârsita
Într-o clipa s-a sfârsit!

Asa-i soarta! asa-n lume
Tot ce poarta-un dulce nume,
Tot ce-i falnic si frumos
Curând trece, curând moare,
Ca un cântec, ca o floare,
Ca un fulger luminos!

Steaua vine, steaua piere!
Astfel dulcea-mi mângâiere
A pierit de pe pamânt;
A pierit, s-a dus cu tine
În locasul de lumine...
Si eu plâng pe-al tau mormânt!

Singur, singur cu-a mea jale,
Ratacit pe-a vietii cale,
Ca un orb nenorocit,
Viata-mi scade, jalea-mi creste,
S-al meu dor în veci s-opreste
Pe mormântul tau iubit!

Adio! pe-aceste maluri
De-ale Bosforului valuri
Îngânate lin, usor,
Te las, înger de iubire!
Cu a vietii-mi fericire,
Cu-al meu suflet plin de dor!