Poetul îsi citeste versurile în fata orbilor.
N-ar fi crezut ca o sa-i fie atît de greu.
Vocea îi tremura.
Mîinile la fel.

Îsi simte fiecare propozitie
supusa unui test al întunericului.
Trebuie sa se descurce singur,
fara ajutorul culorilor sau al luminii.

Un efort mult prea mare
pentru stelele din poemele sale,
pentru zorii de zi, curcubeiele, norii, luminitele, luna,
pentru pestii de culoarea argintului de sub apa,
ori pentru vulturul atît de tacut din înaltul cerului.

Citeste – de vreme ce e prea tîrziu sa se opreasca –
despre baiatul în jacheta galbena de pe pajistea-nverzita,
despre acoperisurile rosiatice gata de numarat în vale,
despre numerele naravase de pe tricourile unor jucatori
sau necunoscutul despuiat ce sta în usa-ntredeschisa.

Si-ar dori sa nu mai mentioneze – desi nu are de ales –
toti sfintii de pe cupola catedralei,
fluturatul unei mîini de la fereastra unui tren,
lentilele microscopului, inelul ce arunca o sclipire,
pînzele albe din cinematograf, oglinzile, albumul plin de chipuri.

Dar nemasurata e bunatatea orbilor,
nelimitata le e îngaduinta, marinimia.
Ei asculta, zîmbesc si aplauda.

Cîte unul chiar se apropie
cu o carte tinuta pe dos
cerînd un autograf de nevazut.

Categoria: S

Cuvinte cheie:

Adaugat in: Nov 5, 2012

Vizualizari: 874