În întunericul lacasului de umbre,
În tartarul cumplit
Unde de grozavii trist sufletu-ti se umple
Si unde merge omul de fapte osândit,
Sosira totodata
La aspra judecata
Un hot rautatit,
În sânge încruntat
Care au si murit,
Pe viata spânzurat,
Si un autor vestit,
Puternic în condei,
Care au dezvelit
Mult slobode idei,
Ce-ntocmai ca Sirene*
Era la glas duios,
Dar, potrivit cu ele,
Si mult primejdios.
Orânduielile la iad sunt cu grabire,
Nu este ca la noi zadara prelungire
Si hotarârile se dau într-un minut.
Fara zabava dar,
Pe doua strasnice gratare de metal
S-au pus doua caldari, cu smoala s-au umplut
Si bietii vinovati în ele au intrat.
Dar sub talhari au pus un munte-ntreg de brad,
La care singura Alecto** foc au dat,
Stârnind o flacara atâta de grozava,
Cât boltile la iad
Mai toate au crapat;
Iar catre autor parea asprime slaba.
Sub el la început
Ardea un focusor abia-abia vazut,
El însa ne-ncetat mai rau se aprindea.
Trecura zile, ani si sub tâlhari de mult
Cenusa s-au facut,
Iar focul sub autor necontenit ardea.
Vazând asa asprime,
Vazând neusurare,
El striga cu glas mare
Ca nu-i dreptate-n nime!
Ca el, traind în lume,
Si-au dat un mare nume
Si, de au scris ceva
Cam slobod, cam ghimpos,
Dar n-au crezut cândva
A fi mai pacatos
Decât un rau, un hot!
Atunci, o furioasa zâna,
O sor’ din cele trei a iadului surori,
Cu cozi împodobita de serpi otravitori,
Cu bice sângerate-n mâna,
Viind drept autor, au zis: “Nenorocite!
Tu cum de îndraznesti
Asupra providentei strigare sa pornesti
Si sa însiri cuvinte
Precum le însirai
Cât pe pamânt erai!
Si tu te socotesti
Mai bun decât un hot?
El raul au urmat, el au facut si morti
Cât au avut viata.
Iar tu... Ea au deschis lui lumea ca sa vaza:
Priveste, uita-te la faptele-ti cumplite,
Vezi fiii ce-au otravit pe muma, pe parinte,
Cu multe desfrânari
Vezi fiice departate
De-a lor nevinovate
A sexului chemari,
Vezi deznadajduirea familiilor întrege,
Adusa prin a tale mintioase încercari.
Tu de însotiere, de legaturi, de lege
Ai râs, ai defaimat
Si, pentru ca sujet de scris sa poti alege,
Ai fi dorit sa vezi pamântul rasturnat.
De cine patima au fost descrisa bine,
Cu dezveliri ca viata e vis amagitor?
De cine-i încântat nemernicul amor?
De tine!
Simtirea tinerimii de tine-i atâtata
Prin o îmbrobodire de adevar înalt
Si razbunarea urii de tine-nfasurata
În scutece de sânge de om din om varsat.
Aceste fapte toate,
Prin scrieri înfocate
Certând ai proslavit
Si-n loc de fericire,
Tu omului ai dat povara de gândire.
Dar înca câte rele nici nu s-au dezvelit
Din scrierile tale
Ce sunt cu-mbelsugare:
Deci rabda, suferind!”
Au zis Mejer scrâsnind
Si iute au trântit capacul pe caldare.
Dumnezeu sa nu se-ndure
De oricare autor,
Ferindu-i pe toti de furii
Si de-a iadului cuptor.

Categoria: D

Cuvinte cheie:

Adaugat in: Nov 5, 2012

Vizualizari: 696