Eu v-am spus odata, ca omul când greseste
Adeseori pe altul se dezvinovateste;
Iar daca nu-i ramâne alt chip de îndreptat,
Apoi ori întâmplarea, ori dracu-i vinovat.
În India bogata
Un cuvios bramin,
Desi era în fapta
De rele patimi plin,
Însa prin iscusinta acea de ipocrit,
El da încredintare
Ca ar avea purtare
Întocmai cum se cade unui bramin cinstit.
Oare ipocrizie
Si-ntre bramini sa fie?
(Sau numai pe la noi
Sunt lupi în piei de oi?)
La asta întrebare
Chiar fabula mea poate sa faca dezlegare.
Braminii împreuna cu totii vietuiesc
Si se povatuiesc
De un pastor mai mare.
Ei sunt pilduitorii de lege în popor;
Au multe slujbe grele,
Au post nu prea usor
Si aspre rânduiele.
Deci, într-o zi de post
Braminul meu la slujba, hranit cu totul prost,
Socoate cum s-o deie
Ceva la fruptisor
Si-i vine-n gând sa ieie
Un proaspat ousor
Si sa-l cam învârteasca la para lumânarii.
Urmând aceasta, iata pe usile camarii
Pastorul se iveste:
— Ce faci, cinstite frate? De ce te-ai apucat?
Vezi cum se dezveleste
Oricât de mic pacat.
— Oh! dreptule parinte, braminul au raspuns.
Întru asa ispita vicleanul m-au adus!
Iar dracul de sub pat,
Ca mâta au tipat:
— Ba, ba, cucernice! ma iarta,
Eu singur vad întâiasi data
Cum ouale se coc
L-a lumânarii foc
Si-ti multumesc pentru stiinta,
Dorindu-ti pocainta.
Adio! T;ine minte ca dracul nu cunoaste
Câte, un bun fatarnic, în cugetul sau naste.

Categoria: D

Cuvinte cheie:

Adaugat in: Nov 5, 2012

Vizualizari: 659