O cochilie dilatata de liniste
la malul marii isi asteapta plecatul.
Circuland fara teama de moarte si iarba
melcul e cu siguranta o limba ciudata,
patria lui de calcar ca o roata se face
pe tarm desenand asteptari in nisip.
Binenteles ca nimic nu e vesnic
si nimic nu-i cum pare
si trupul de melc nu-i o limba si el oboseste candva,
dar a stat cineva ca un mut langa mare
cand mutenia insasi incepe-a tipa?
Si apoi, cine indrazneste sa se sprijine pe cuvant
in afara de melc si de marii poeti ai pamantului,
sa mergi incet, incat sa nu simti timpul
si marginea lumii intr-adins s-o eviti,
sa nu te saturi de acest univers si sa-l pipai cu gura
ca pe o mirodenie scufundata in vinu-ncalzit,
si la cine rostirea isi afla masura
in departe si in marginit?
Dar cea mai neomeneasca siretenie, cineva mai ascunde
inafara de melc si de marii poeti ai pamantului?-
sa mergi temerar pe oriunde si totusi sa sfarsesti
intr-o zi retragandu-te ca o sabie in propria-ti teaca de calcar
fara ca ea sa mai poata ceva banui-
O cochilie dilata de liniste la malul marii apoi isi asteapta plecatul...
Tacere de aur, raspunde-mi:
a mai indraznit cineva in limba sa-si sprijine trupul
si cuvantul in patrie sa si-l sprijine ca de buzele sfantului,
si cine oare mai canta ca zeul la marginea marii
in afara de melc si de marii poeti ai pamantului?

Categoria: T

Cuvinte cheie:

Adaugat in: Nov 5, 2012

Vizualizari: 732