gina si aur din cer se preling,
covor nostalgiei pe drumuri pustii.
E giulgiul de moarte al toamnei târzii,
tesut din tristete si frunze de sânge.

Când vântul adie, din ramuri se frâng,
în largi serpentine plutind linistite –
spre cer se ridica, dar cad obosite,
si nimeni n-aude cum frunzele plâng.

Poteci de arama spre zari se întind
acolo-unde toamna bolnava murise –
Colinda la cel mai feeric colind.

Din lacrimi de roua rasar paradise
si noi curcubee în suflet s-aprind
sub ploaia de frunze si ploaia de vise.

Categoria: B

Cuvinte cheie:

Adaugat in: Nov 5, 2012

Vizualizari: 539