Norodul fierbe... Glasuri, tunet,
Cântari si din chimvaluri sunet,
Verdeata primprejur si flori,
Iar printre stâlpi, pe la usori,
Perdele-n tesaturi frumoase,
T;esute din matasuri groase,
Curti, minunat împodobite...
Cristaluri, vase aurite,
Ce ca un soare stralucesc.
Pe-afara — mare gramadire
De cai — trasuri la hodinire;
La masa oaspeti navalesc,
Si vorba lor se varsa slobod
Prin zgomot, cântece si tropot.
De curge vorba despre toate:
De jugul Romei blestemate,
Despre domnia lui Pilat,
De sfaturi, ce au adunat
În taina capii jidovesti,
De trebuinti negustoresti,
De biruiri, razboi si pace...
Le merge vorba, în sfârsit,
Despre Acel de sus venit,
Ce lucruri minunate face.


[modifica] II
„Pe oameni, ca pe frati iubind,
Smerire El i-a învatat
Si, legea lui Moisei curmând,
El legea dragostei le-a dat;
Nu rabda nici o rautate,
Iertare propovaduieste
Si pentru rai cu bunatate
El tuturora rasplateste.
Puterea Lui, din cer venita,
Nu-i pe pamânt obicinuita.
Le da El orbilor vedere,
Iar celor slabanogi tarie...
Marturisire El nu cere,
Caci cugetele toate stie;
Nimic de Dânsul nu s-ascunde:
Privirea Lui cercetatoare
Adâncul inimii patrunde,
Si tot ramâne iertatoare.
El, vindecând necaz si jale,
A fost atotizbavitor,
Si prin maria milei Sale,
N-a fost nicicând osânditor.
Fiind de Dumnezeu ales,
El Iordanul a trecut
Si fapte sfinte a facut,
Ca un proroc, din cer trimis...
Acuma luminos, blajin,
El a sosit în asta parte,
Si ucenicii de departe
În urma Lui cu totii vin”.


[modifica] III
Asa vorbeste lumea multa
La masa de mâncari umpluta.
Aceste vorbe le asculta
O tânara-n pacat cazuta.
Purtarea necuviincioasa,
Ciudata ei îmbracaminte
Despre viata pacatoasa
Spun tuturor fara cuvinte.
Ea în adâncul desfrânarii
Pe toti îi trage ca-ntr-o apa;
De cursele destrabalarii
Nici tânar, nici batrân nu scapa.
Nu-i stie inima mustrare,
Precum nu stie nici rusine,
Si frumusetea de vânzare
O ia pe aur orisicine...
Asculta ce vorbesc mesenii,
Ea tresarind de fudulie.
Si iata-n vârful petrecanii
Vorbeste cu obraznicie
Catre-a mesenilor multime:
„Nu m-am temut înca de nime
Si nu stiu ce-i stapânitorul;
Vreti? Vie-va Învatatorul
Aicea într-aceasta vreme --
Eu nici de Dânsul nu m-oi teme!”


[modifica] IV
Se varsa vinul; zgomot, tunet,
Cântari si din chimvaluri sunet,
Verdeata, fumuri, soare, flori...
Dar iata-ntre petrecatori
Soseste-un cuvios barbat.
Si fata lui cea minunata,
Si chipul lui cel minunat,
Si ochii, mersul, toate-arata
A tineretii stralucire
Si înfocata-nsufletire...
Mareata lui înfatisare
Departe este de pamânt,
Cereasca lui asemanare
Obrazul lumineaza sfânt.
Puteri ceresti îi ard în fata,
Privirea lui te sageteaza,
Departe vede-n viitor...
Ca la un înger vestitor,
Nevrând, femeia frica simte,
I se sfieste-a ei privire,
Dar iata îsi aduce-aminte
De ce-a vorbit si, cu zâmbire,

Din scaun repede se scoala
Cu un pahar de vin în mâna
Si, fara orisice sfiala,
Rosteste, de-ngâmfare plina:
„Tu esti Acel ce ne înveti
De sine sa ne lepadam,
Ce calea-n ceruri ne-o arati,
Pe care noi sa ne-ndreptam?
Degeaba! Eu nu te mai cred,
Nu stiu ce-i post si rugaciune;
În lume primprejur eu vad
Numai placeri, desfataciune;
Stiu numai vinuri si mâncari,
Prea putintel gândesc de cer,
Si curatia sufleteasca
Nu poate sa ma mai sminteasca”.
Obraznicele vorbe înca
Cu totul ea nu le sfârsise,
Si râsul îndraznet s-atinga
Urechile nu contenise;
A vinului usoare spume
Înca scaldau a ei inele,
Dar iata, vorbe trec prin lume
În mijlocul învalmaselii.
Si în smintire ea aude
Din gurile multimii mute:
„Te-ai înselat, caci cel venit
Aici nu e Învatatorul.
Îi ucenicul Lui iubit,
Îi Ioan Botezatorul”.


[modifica] V
Cu nepasare el asculta
Obijda celei ratacite.
Dat iata, prin gramada multa
Hristos s-arata linistit.
Smerita Lui înfatisare
N-arata foc ce-n ochi s-aprinde,
Dar o adânca-ngândurare
Umbreste chipul fruntii sfinte.
Nu-i în privirea minunata
Însufletire proroceasca,
În fata blânda, luminata,
Nu vezi marie îngereasca...
Îi cade-n valuri parul moale
În doua despartiri pe frunte,
Si lâna-mbracamintei Sale --
Hitonul cel din in — ascunde
Saracacioasa tesatura,
Frumos statura-i înveleste;
Si barba pe la dulcea gura
Usor si moale se creteste.
Dar ce putere în privire,
Blândete si milostivire!
Asa senina adâncime
A milei si a bunatatii
În ochii nimanuia nime
Nu vede-n clipele vietii.
Ca un rasuflet al tacerii
Trecut-a printre toti mesenii
Si, ca în groaza-nfiorarii,
Au împietrit izraeltenii;
S-a stins vorbirea-n asteptare,
Statut-au toti în nemiscare.
Si El, în pacea cea adânca,
A stat la usa cu blândete
Si a privit cu mare tânga
La pacatoasa îndrazneata.


[modifica] VI
Parea ca-n fata straluceste
Frumoasa stea, ce prevesteste
Veniera zilei ce-i dorita,
Si-n inima cea pângarita
Hristos în clipa a patruns...
Privirea blânda i-a ajuns
Adâncurile departate,
Si negrele a ei pacate
El, ca în zori, le-a luminat,
Si toate s-au înseninat
În mintea celei ce-a cazut.
Si viata sa rautacioasa
Nenorocita pacatoasa
Într-o clipire a vazut.
În groaza ea a înteles
Ce daruri adunate-n vânt
Cu îndurare i-a trimes
Spre folosire Domnul sfânt,
Si cum în zorile vietii
Spre viitorul ei necaz,
Din scârnavia rautatii
Ea bea în fiecare ceas...
Si cu a pocaintei sete
În ochii lui Hristos acum
Pedeapsa raului sau drum
Si mila nesfârsita vede.
De presimtiri ceresti cuprinsa
Ea sta la îndoiala înca,
Dar pocainta cea aprinsa
Începe inima sa-i strânga,
Si-n mijlocul tacerii, iata
Paharul, tânara de-odata
Pe pietre jos din mâna-l scapa
Pân' în adâncuri zguduita,
Si cade-a veseliei roaba
Tremuratoare-ngalbenita,
C-un plâns amar si tânguios
Jos, înaintea lui Hristos.

Categoria: T

Cuvinte cheie:

Adaugat in: Nov 5, 2012

Vizualizari: 818