Mester valah azi nume de fîntîna
Crescut în lutul ce la-i plamadit
În sprintena zidire cu trei turle
Si de dantela de granit
Din descîntece pierdute pîna astazi
Si din puterea visului vînjos
Ai înghetat cu palme batucite
Minunea de pe Arges mai în jos.

Un om barbos tintea o floare alba
În aspre Palme mîngîind-o blînd
Cazut în iarba si secat de vlaga,
O doina trista îngîna în gînd
Priveai. Si-un dor tulburos te-ncinse
Lui sa-i închini nemaivazut altar,
Sa stea în plaiul aspru, precum floarea
În palme batucite de plugar.

Visai sa vezi sub boltele rotunde
Si-n fumul pîlpîit de lumînari
Pe lemnul zugravit cu lut si soare
Chipul pîlmasilor acestei tari.
Însigurat de-un singur gînd, smulgîndu-ti
Ca zdrente vii parerile de rau
Tu ti-ai strivit sub talpa manastirii
Inima ta, tot ce-ai avut al tau

Dar ti-ai simtit-o renascînd-o cu larma
În dangatul de clopot presimtit
Al veacurilor multe, viitoare
Tu, prometeu român, purtînd alt mit
Cînd ridicai pe cea mai nalta turla,
Cu glas profetic, domnului despot
De ai sa mai poti cladi la fel minune
I-ai dat raspunsul razvradit: „-Mai pot!”

Orbind cu perozeaua de pe culma,
Si îndreptînd hangerul de la gît
Domnul tintea profilul pietrei; fraged
Cu ochi pizmuitori si mohorît
El jinduia numai a lui sa fie
Tot ce-ai puput, platind din tine, da,
Ca piatra de pe frunte sa-i luceasca
Rugut unic suit pe jertfa ta.

Cînd schelele curmate se surpara
Pareai atît de neînvins sub nor
Încît cu slabe aripi de sindrila
Ai fi putut spre alte zari sa zbori
Dar dragostea pamîntului si-a tarii
Te-a pravalit pe cîmpul fumuriu
Ca sa tîsnesti în veci de veci, fîntîna
De jertfa si de cîntec pururi viu.

S-a destramat sub piatra-n manastire
Cel ce demult a poruncit ca domn
Fîntîna curge-n brazde si-n ulcioare
Fara odihna, fara uitare, fara somn.