Ratacitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios, stapâne,
În fata stralucirii tale.
În drum mi se desfac prapastii,
Si-n negura se-mbraca zarea,
Eu în genunchi spre tine caut:
Parinte, -orânduie-mi cararea!

În pieptul zbuciumat de doruri
Eu simt ispitele cum sapa,
Cum vor sa-mi tulbure izvorul
Din care sufletul s-adapa.
Din valul lumii lor ma smulge
Si cu povata ta-nteleapta,
În veci spre cei ramasi în urma,
Tu, Doamne, vazul meu îndreapta.

Dezleaga mintii mele taina
Si legea farmecelor firii,
Sadeste-n bratul meu de-a pururi
Taria urii si-a iubirii.
Da-mi cântecul si da-mi lumina
Si zvonul firii-ndragostite,
Da-i raza soarelui de vara
Pleoapei mele ostenite.

Alunga patimile mele,
Pe veci strigarea lor o frânge,
Si de durerea altor inimi
Învata-ma pe mine-a plânge.
Nu rostul meu, de-a pururi prada
Ursitei mastere si rele,
Ci jalea unei lumi, parinte,
Sa plânga-n lacrimile mele.

Da-mi tot amarul, toata truda
Atâtor doruri fara leacuri,
Da-mi viforul în care urla
Si gem robiile de veacuri.
De mult gem umilitii-n umbra,
Cu umeri gârbovi de povara...
Durerea lor înfricosata
În inima tu mi-o coboara.

În suflet seamana-mi furtuna,
Sa-l simt în matca-i cum se zbate,
Cum tot amarul se revarsa
Pe strunele înfiorate;
Si cum sub bolta lui aprinsa,
În smalt de fulgere albastre,
Încheaga-si glasul de arama:
Cântarea patimirii noastre.