pe deasupra bãtrînelor catarge cu orbi marinari vîntul ne mîngîia tãlpile
acel capriciu de a ne împãrtãsi primele stele ale unui anotimp –
anotimpul alizeelor e acum aproape –
îl pãrãsim într-un intim Adio ce aminteste de bãtrînul
departe de marea sa si de vele
si, totusi, ne împotrivim ne consumãm tãcerea pe deasupra lor
în recea tandrete a înserãrii
strigãtele clarvãzãtorilor de pe punte ni se aruncã spre tãrmuri
cu mult depãrtate si amar e gustul corãbiilor ce ne vor purta
si pe care nu le mai avem în comun cu pînzele si orbii sãi marinari.