Presedintele Consiliului Judetean Valcea,
Ion Cilea, a solicitat miercuri Inspectoratului Şcolar sa se implice in organizarea eficienta a invatamantului profesional cu scopul de a veni in intampinarea optiunilor pentru meserii ale absolventilor de clasa a VIII-a.
"Pentru prima data in ultimii cinci ani, Ministerul Educatiei prevede in programul de invatamant profesional pentru anul scolar 2014 - 2015 peste 28.700 de locuri, adica de aproape trei ori mai mult decat in anul precedent. Este exceptionala, dupa parerea mea, revenirea dupa 2009 cand scolile de meserii au fost, practic desfiintate, la forma acestei categorii de invatamant, proces care strange laolalta ca parteneri autoritatile publice locale, inspectoratele scolare si agenti economici. La nivel national, de exemplu, aflam ca aproximativ 500 de institutii scolare au perfectat astfel de parteneriate cu angajatori interesati de propria dezvoltare la care vor fi nevoiti sa atraga tineri pregatiti in meseriile specifice profilului lor de activitate", a declarat Ion Cilea.
[...]