Primele zile ale lui martisor au avut o dubla semnificatie pentru elevii si profesorii
Colegiului National "Mihail Kogalniceanu" din Galati. Intr-o zi scaldata timid de razele soarelui acestia i-au primit cu ospitalitate colegii din sase prestigioase institutii de invatamant din Spania,Italia, Turcia, Bulgaria, Slovenia si Polonia.
Proiectul Comenius in care este implicata scoala galateana are o tema generoasa ("Primul deceniu al secolului al XXI-lea"), in acord cu cerintele lumii de azi, urmarind sa faca cunoscute lumii europene toate realizarile obtinute de Romania, in toate domeniile de activitate. De asemenea, elevii si profesorii de limbi straine, in special cei de limba franceza, au demonstrat ca o buna strategie didactica de insusire a unei limbi strane consta mai ales in stabilirea unor relatii de prietenie, in care elevii din cele sapte tari partenere au comentat toate evenimentele care au marcat perioada mai sus amintita pe un blog al proiectului.
[...]