Faculty.ro - acces liber la cunoastere - carti, cursuri, seminarii & student fun
Reclama
Stefan Ionut Blesneag - Poem rus


Nota: Fiecare "papusa ruseasca" se poate citi separat.]

prolog

papusa ruseasca
vesnic gravida cu tine,
adâncita atât de mult
c-ai început sa locuiesti în tine,
stai pe un raft si îti esti rotunda tie,
îti esti planeta si cer prinsa atât de meditativ
în sistemul de praf care te tine
încrustata în el giuvaeric ca-ntr-o noua papusa
mai mare ca tine.
la ce te gândesti oare
cu privirea aia caspica,
cu privirea aia arctica
cu siberia ochilor tai?
ce faci? te numeri?
oare mai stii câte ca tine
s-au tâmpit de cuget
sub pulpa ta de lemn?




prima papusa: pasarea maiastra

de la Paradis la Ghetsimani
omu-i calator din gradina în gradina;
asa si eu ma oprisem în fata ei
cu gura cascata si-mi intra în gât lumina.

ea se pasarise bine-n pom
îsi alesese cerul streasina,
statea acolo beata cu ciocul,
moarta de pene ce se scuturau
ca o toamna peste mine

si pesemne ca nu era nascuta
din moment ce ciocanea în cer
ca-ntr-o coaja de ou, ciugulind în buze
luna, maru-i dulce pâna la samânta,
cineva sus înca mai cloceste probabil
cu caldura spre noi, îmi ziceam,
dar nu mai eclozeaza nimeni
de la profeti încoace si m-am ridicat
din iarba ca un Lazar mahmur
dupa un plonjeu în vinuri,

luam penele cazute si aproape fara sa vreau
fara sa stiu, mi le-nfigeam în umeri,
abia târziu mi-am dat seama c-am început sa bat
din ele ca dintr-un muschi de inima vânjos pe brate
cu care as putea, da, chiar mi-ar sta în putere
sa ridic pamântul mai spre cer,
sa o prind pe ea de coada
si s-o jumulesc de pene.

am sarit pe creanga ei,
ea pe o creanga mai sus,
eu pe creanga ei,
ea mai sus
si tot asa, pasareste,
pâna ni s-au terminat crengile
si-am rasturnat toate cuiburile
si copacul s-a plecat pe buturugi
de raul nostru.

ea a facut atunci o gaura în cer
si s-a pitit acolo ca un ochi
pândind de sus cu pleoape albastre,
clipirea ei faze ale lunii fiind,
la crai nou stiam deja ca sta s-adoarma
întredeschisa si-am intrat peste ea
de ne-am batut o noapte-ntreaga pe retina
ca o vizionare de mit, pâna
ne-a tusit ochiul afara cu lacrimi
ca nu putea dormi sub noi si-atunci
înapoi în iarba, cu aripi frânte,
câte nu ne-am spus
si ne culegeam durerile din ciocuri,
cautând unul în uvula celuilalt
sunetul scos,
iar ea m-a ciupit de gusa,
înfoiata de-a binelea de iubire
si cântul ei mi-a povestit:







a doua papusa: domovoi

[Nota: Domovoi-ul este un drac domestic care intervine deseori în viata cotidiana a oamenilor.]

domovoi, drac împelitat,
te-ai prasit la noi
în casa, ti-ai facut
bârloage în camari, între borcane
unde-mi tin hrana zilelor murata
si-n gheara ta dopul sticlei
parca singur iasa
sa-mi fie dusca veninata.

te bagi între mine si nevasta
noaptea, -n asternut
numai te vedem cu trup paros
si ochi perdut prin patrafira
ce-am încercat-o tese-n trupuri,
dar tu te lepezi de spovada
si deodata, dai lucrurile peste cap
faci salteaua roata si noi abia suflând în ea
iubiti într-o iubire ferbântata
da dambla de focuri peste noi
si ca posedata
îmi vine dusca sticlei pe gât
galeata.

te caut, domovoi,
prin fote si ciubote
vezi tu ce bataie ti-i da
când te-oi prinde-n colt de casa,
de nu te-o scapa a mai habotnice bigote
muieri din mâna mea
si te-oi vântura de creieri tâmpi
si-o sa vezi golgote
urcând când ti-i prindea.

ma lupt cu umbra-n tinda
mai iau o dusca
si dau
cap în cap cu mine în oglinda
si iau o dusca
si ma tii, muiere, fugi d-aci ca pot sa merg
si iau o dusca
si cu o mâna pipai prin dulapuri si-ti încerc
smocul de par
cu gura-n sticla si
vin, femeie, ca se zbate,
mai da-mi o dusca
da-i, asa, da-i cu lemnu-n spate
culca-l pe jos, doboara-l la picioare,
eu beu si-l ridicam de subtioare
îl tin de-o ureche,
prinde-l, muiere, de cealalta
sa-l suim în aer
sa-l balansam oleaca
vorbeste, domovoi,
iaca, -si da drumul la limba,
pune-l sa povesteasca
si timpul ca un gând
în spate ni se plimba:









a treia papusa: rusalcele

*am îngenuncheat zicând
“parinte, iarta-mi nesabuinta,
adormisem la schit
cu capul în ceasloave,
când au iesit din cerc de apa
cele trei rusalce cu rochii
împlinite pe coapsa,
lungite în glezna
mulgând între gene neagra bezna
si s-au unduit din pas pâna la mine
sarutul lor nu l-am putut abtine
din obrazul meu si buza mea
si pleoapa mea si ochiul meu
si ceasloavele cazusera,
între coperti strivind
pe Dumnezeu.”

„fiule, pacatul ti se iarta” mi-a raspuns parintele
când deodata
agheasma din vas
s-a zbatut vibrata,
dând loc sa iasa
unor trupuri ca salciile
si din ele, rusalciile
iarasi zâmbeau
cu ochi cetos,
dând din picioare
agheasmele pe jos,
veneau spre noi,
spre mine si parinte,
dar am fugit si iata,
suntem acum la tine.
de aceea, arhimandrite, crestine,
nu ne-nvinui,
ne iarta pe-amândoi*

*va iert* spuse-arhimandritul,
dar tacu apoi
caci tocmai atunci în usa
se auzira batai
si am ramas toti trei
înmarmuriti ca-n icoane
unul sub patrafirul altuia
conform ierarhiei,
eram
o treime de guri cascate
si ochi holbati
si inimi batând zbuciumate
de parca se saturasera de pieptul propriu
si se voiau în celelalte.
nimeni nu se-ncumeta sa raspunda
unei naturi ce se izbea dincolo de usa.
aproape c-ar fi vrut sa sparga aerul cald
ce cu greu îl suflasem înauntru din bojoci,
dar stiam: cu rusalciile nu te joci
caci ele au trecut cumva prin geam
ca o lumina si s-au lovit de-altar
descompuse de vitralii în culori
cu ciob în par
de raza lung
si furioase ca trei sori
ne-au ars pe rând cu bronz,
ne-au luat pe fiecare,
dând la sorti
ne-au ales, ne-au împartit, s-au razgândit
ne-au reales, s-au certat, s-au împacat
ca sa ajunga iar la vechea împartire
ce-o gândisera înainte sa fi dat
cu zarul.
ne-au lesinat apoi
si s-au culcat pe noi,
iar cea de pe pieptul meu
sugrumându-ma c-o pleata
mi-a marturisit, deodata:








a patra papusa: Piata Rosie

cu gesturi dezbracate pâna la intentii
ne tinem strâns, e frig si
mâna ta a devenit manusa rece,
strâmba într-un deget.

ninge pe turnuri înaltate spre poveste,
dar tu n-ai fost odata, tu esti acum,
tu esti
traitoare într-un guler de vulpe
prea larg pentru tine
si tu prea vulpe
pentru el.
polara. libera. cu dinti.
unde pleci acum,
trup patinat pe
lacrimi ce-ngheata
în timp ce ne privim?

te mai opresc o data,
frumoaso, ninso pe umeri,
circarii jongleaza
sabii de foc deasupra,
lungi stele cazatoare
în trecere pe cer,
ne ard în gene
pâna la ochi
si-n întuneric putem spune
ca ne respiram cu buzele
direct în trup
si ca abia aici, în aceasta arena trasata cu piciorul
de saltimbancii muritori de foame
avem vedere unul spre altul,
abia aici unde contorsionistii îsi saruta talpile
de dragul elasticitatii
ne putem frânge destul membrele cât sa ne doara.

dar în final spectacolele se consuma,
cuiva îi cade mingea din crestet
sau cineva a pasit afara din cerc
complet dizgratios
si atunci
tu te-ndepartezi de mine
si degeaba o magiciana
schioapa de-un picior
si schioapa de-o magie
alearga între noi sa ne ghiceasca-n palma
si da cu bobi în noi si ne blestema
când o gonim
caci tu te-ndepartezi de mine
accelerat si-abia te uiti în urma
dintre oameni, cu ochi de spectator.

o marioneta, uite,
mânuita cu ate, ridica piciorul
si merg dupa tine, ridica mâna
si palma mea flutura deasupra lumii,
îsi anunta iesirea din scena
si spune:










a cincea papusa: Potemkin

[Nota: Se spune ca maresalul Grigory Potyomkin, vrând sa o impresioneze pe tarina Ecaterina a II-a a Rusiei, ar fi montat niste fatade goale de case în proaspat cucerita si aproape deloc locuita Crimee doar pentru a-i da impresia ca noua achizitie teritoriala are o mare valoare demografica.]

T;arina se bucura,
ea vede
o femeie de carton cum
mulge dintr-o vaca de carton
lapte manuscris.

si vede
tarani voiosi de carton care saluta
cu cuvinte gata scrise pe hârtie.

ea se-apleaca din trasura
sa vada mai mult si chiar vede.
vede
îngeri cântând, de hârtie rupta din biblii
si vede
fântâni de carton ud, adânci pân` la cuvinte.

Potemkin îi zice: “Vedeti, vedeti, alteta”
si ea chiar vede.

vede copiii cum alearga, facuti
din carton întinerit pâna la celuloza,
nuvele si romane puse gospodareste în capite,
primarie mare, aceasta din hârtie oficiala,
un tren pe fundal din scrisori pe drum pierdute.

vede
case multe ce se tin sub acoperis
la întuneric de pagini,
cu oameni ce stau în pridvor ca un semn de carte
într-o eterna rasfoire.
precum si
biserica cu turle care parca ar vrea
sa îsi ia zborul din carton.

când dintr-odata se stârni un vânt
care zvârli în cer
si femei si vaci si primarii si îngeri
cartoane-ntregi atât de bine-alese.
le muta pe toate acolo si le tinu pe rafturi
ca un bibliotecar avid.

Potemkin vazând acestea se resemna
zicându-si ca asa-i fu dat sa moara.
îi pare doar rau ca si-a dezamagit T;arina.
acum se-ntoarce spre ea s-o vada
sa-si ceara iertare.
dar unde-i? unde-i T;arina?
a disparut. o cauta-ntre perne de trasura
în haine de birjar si în mustata-i
(caci avea birjarul o ditai mustata
si n-ar fi exclus sa respire tarine la prânz în ea)
dar nu gasi nimic.
era si ea, T;arina, se pare, din carton.
si-n jur nimic, doar câmpul gol.
din cer plouara biletele
pe care Potemkin citi:








a sasea papusa: Rasputin

natasa, da, ea are aurorele direct în orbite
si rujul mai tare ca o carne de lup
o si vezi înotând în ceata asta
ca-ntr-un cazan cu lapte
o vezi, mica si bondoaca
si întunericul îi fierbe pe trup,
de sub vesminte.

karina, karina, mereu vom vorbi despre ea
despre timpul ei lenes care îti cicatrizeaza memoria,
despre florile uscate pe care le tine în batista pansate
în niste lacrimi varsate de ciuda
la o nunta mereu nereusita.

pe katiusa nu poti
sa ti-o imaginezi altfel
decât adormita într-o gradina de rosii
rascoapte, parfumate de mana, putrezite pâna la
osul lor de tomate, katiusa
nu se dezbraca,
se decojeste
ca la o caldura prea mare

si astfel
rasputin le vede pe toate,
nestiutoare planete,
ca gravitând spre-un pol, se rotesc
malaxate, amestecate una în fustele alteia
pe-o paleta de zugrav
pictând scenete,
situatii, cuplete,
formând un decor.

dar de la o vreme el sta pe gînduri
îl înconjoara douaspe` femei
si douaspe` ore, or sa vina în curând oamenii de-afara
sa-l omoare or sa-l boteze cu apa si gheata,
dar nu riposteaza el le porunceste sa danseze mai departe
ca niste bacante în procesiuni secrete
sa-si taie talpile în paharele
sparte pe margine de vin si

sta adâncit, sapat între coapse, cu aripile sterse
el are barba unsa cu tuica si-n mintea-i împâclita sub plete
se desfasoara-o noapte în care se crede
mântuitor, la cina
cu muieri
în loc de apostoli
si când c-o mâna rupe
din dans pe câte una
ca pe-o bucata dintr-o pâine,
râzând, cu gura plina,
spune:








a saptea papusa: octombrie rosu

ma trezesc zilnic la sase jumate, am salopeta albastra
si nu mai fumez, îmi place sa ma uit la tractoare
netezind drum de tara si, ca totdeauna, ma sensibilizeaza spicele
când se sistematizeaza în capite.
rasuflu usurat când traversez strada
si asta e un motiv de ajuns ca inima sa pulseze mai departe.
exista un loc unde ma însurubez în fabrica
între ivan si dimitri
sau chiar între ivan si grigori, vinerea si sâmbata,
dar niciodata dincolo de ivan
caci astea sunt regulile
si când plec
trebuie sa sting toate butoanele, absolut toate butoanele,
sa ma salut si eu cu ala si ala
si sa trec în condici: numele si ora, numele si ora, numele si ora.

de afara fabrica e mai frumoasa, mai ales seara,
se vede cu umbra izbita în iarba, se vede redusa la cub
si neagra în cer.

dar mi-am intrat bine în rol si de la o vreme
mai degraba strungul pare sa lucreze la mine.

si, Masa, tu nu-ntelegi nimic,
tu nici n-ai vrut sa lipesti afise cu mine
pe umbrele din zid.
tu traiesti în trecut ca într-un balansoar prea moale,
leganat înainte înapoi
decantat între
doua realitati temporale,
dar
tu nu stii ca nu exista istorie
si ca anul nu mai e an,
ci un octombrie rosu de douaspe` ori.
tu ai toane
enervante,
tu intri în casa si-ti versi toate sacosele
pe pat si-mi zici de parintii tai
din Siberia si cum ti-ar placea sa alergi desculta
într-o iarba uda, spalata de aurore boreale si cum
ti-ai umple cosurile cu flori de rozmarin toata dupa amiaza
si cu levantica ti-ai despleti mai antic parul,
dar de progres, de progres ai auzit vreodata?

nu mai trânti usi, Masa, vino aici sa vorbim ca oamenii,
du basmele la culcare,
vreau sa vorbim concret
despre viitor, despre ce ne intereseaza.
ce spui?
iubirea? ce e cu ea?
desigur, iubirea intra foarte bine
în planurile mele
cincinale:









a opta papusa: o executie

ninge în lume
din nou si poate ultima data
pe ghetele mele ninge alb pe negru
ca un sah între crengi si pe ciori
înstrainate de propriul sânge
cald pasesc fluid în urma lor
le vad doar spatele întors spre mine
de timp si de istorie le vad pustile
cum adulmeca pe umere mistic visator si
ma opreste destinul undeva nu prea departe
de cel ce-am fost într-o dimineata la pescuit de nuferi
lânga zid se respira altfel se respira
cenusiul strâns pe caramida sufletul ar
vrea sa completeze fiecare crapatura
sa umple totul sa iubesca acolo
lânga zid inima s-ar da bauta
într-o cupa de argint

asa începe totul printr-un pocnet ca o moasa
careia-i pocnesc salele de batrânete asa începe
de fapt si mereu se rateaza la început se da pe lânga
din cauza mâinilor degerate sau
ca sa prelungeasca momentul
asa începe totul unul pocneste cu piciorul
unul pocneste din palme copacul pocneste de frig
asa începe totul si când deodata simti
ca ceva te trage ca sunt niste mâini care au crescut
sub tine si te trag abia atunci stii
ca a început de mult

ca si cum ar veni un dumnezeu de matase la tine
te-ar lua de mâna, ti-ar vorbi cu blândete
si apoi, calare pe renii din copilarie
(cel verde si cel cu coarnele înnodate)
ati pleca în lume
si ati încheia în urma voastra pamântul si cerul
meticulos
ca pe nasturi,
iar tu, cu gura lui Iacov, cu gura lui Toma,
cu gura ta
ai da a spune
ceva
si el ti-ar pune
deget divin pe buze,
deget
curs din icoane
si ai tacea.






epilog

papusa ruseasca,
te-am luat,
te-am încercat în degetele mele
umile, ce n-o sa stie sa-ti ciopleasca
sânul, des multiplicat, niciodata,
n-o sa stie niciodata sa te rasfoiasca
pâna la capat, mereu o sa se opreasca
unde vor banui mai putin
si-o sa-si lase unghia prostita, furata
de gratiosul lemn
de coaja ta pictata
a unui paste din care nu se mai învie
niciodata, niciodata.
te pun acum pe raft
sa prafuiesti în pace,
din ou în ou germinata
papusa ruseasca,
minunata.

Categoria: B

Cuvinte cheie:

Adaugat in: Nov 5, 2012

Vizualizari: 399

Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro:

Cele mai vizualizate articole din categorie
Articole similare
Scop

Scopul acestui portal este de a oferi gratuit cititorilor literatura stiintifica de calitate. Materiale libere de circulatie: carti, articole, studii de specialitate sunt oferite de catre cadrele didactice din invatamantul superior si preuniveristar, cercetatorii atestati.

Cauta

cuvant:

Autentificare

username:

Password:

Contact Us

Loading...