Astazi cerul e mai sarac cu o stea.
O floare creste acum din inima sa.
Ochii sai plâng într-un alt decor.
Caci azi este frig si florile mor.

O umbra de foc a ars în mister,
Caci viata-i o floare, iar florile pier.
De-ar fi glasul sau un perpetuu ecou,
As fi, as trai în glasul sau.

Astazi plânge cerul ca marea, vânjos.
Si plânge Pamântul ca Tatal, milos.
De-ar plânge si norii ca florile rare,
As plânge si eu, dar un pic mai tare.

Abia a trecut o clipa din trecut,
Si-mi vine sa plâng, dar azi m-am pierdut.
Caci florile verzi, cenusii si grena,
Fac umbra iubirii în inima mea.

Copacul din câmp, de frunze chelit,
Ne-anunta cu greu ca azi ai murit.
Se misca de frica, de frig si cu greu,
Caci frunzele-i cad. Si cad si eu.

Si câmpul e trist. Si el e pustiu.
E galben, bolnav, în coma, auriu.
E rece si-l doare iarba de ploi.
Se duce natura, ne ducem si noi.

Doar moartea reînvie în aste-momente
de jale, de plâns, de boli permanente.
Dar tu ai murit, iubita natura.
Si-n mine-ai nascut începutul de ura...