O echipa formata din studenti de la
Facultatea de Fizica a Universitatii din Bucuresti va reprezenta Romania la concursul international studentesc de rezolvare a problemelor de fizica International Physicists' Tournament (IPT) care are loc intre 1-6 aprilie la Geneva (Elvetia).
Potrivit unui comunicat de presa publicat pe site-ul Universitatii din Bucuresti, pe langa Romania, la concurs vor participa alte 9 tari din Europa si Asia: China, Danemarca, Elvetia, Franta, Mare Britanie, Polonia, Rusia, Singapore si Ucraina. International Student Physicists' Tournament este o competitie organizata de Moscow Institute of Physics and Technology (MIPT) si este destinat echipelor de studenti ale facultatilor de fizica din intreaga lume. Fiecare echipa primeste cu jumatate de an inaintea concursului un set de 17 probleme alese de comitetul de organizare. Problemele au un caracter predominant de cercetare si, de aceea, nu au o rezolvare unica, o importanta deosebita fiind acordata creativitatii solutiilor oferite.
[...]