Te mai zarii odata, te revazui, gigante,
O, dragul meu Ceahlau!
S-a tale suvenire în inima-mi sapate,
Îmi zic ca-s june eu.

Subt ale tale poale sunt si voi fi tot june,
Caci tu nu-mbatrânesti,
De mii de ani atâta te-nalti ca o minune,
Subt boltele ceresti.

Tu ai vazut în juru-ti popoare felurite,
În lupte furnicând;
Românul însa singur cu inima fierbinte
Statu te admirând.

El poarta a ta deviza, el vrea sa stea ca tine,
Ca munte neclintit,
Si iata-l ca se-nalta, si iata-l ca devine
A fi în veci unit.

Sunt sigur ca acuma te uiti cu bucurie
La fratii din Carpati,
Bucecii, Caraimanul, închinaciune tie
Trimit ca niste frati.

Ei spera ca si tine, ca vreodineaoara
Tot va suna o oara
Ca muntii României de dânsa razletiti
Sa fie toti uniti.
*

Tu stai de cer aproape si poate câteodata
Pe Panaghia ta,
Vin îngerii sa vaza Moldova lacrimata:
Atunci nu ne uita.

Spune c-acele lacrimi sunt numai o mânie
De Iasi si Bucuresti,
Caci nu-i român sa zica, ca nu e România,
Ca nu sunt cai ceresti.

Unirea României a fost predestinata
De-al cerului decret,
Ea trebui sa traiasca, ea este ordonata
De-a prospera cu-ncet.

Vom trece poate faze de plângeri si de ura,
Dar cei adevarati
Români cu barbatie, cu inimi de caldura
Vor ramânea tot frati.

În secolul de fata popoarele cu minte
Pe-aceasta cale merg,
Satule de viata în fractii umilite
La uniuni alerg.

Nationalitatea azi are precadere,
Caci piere foarte greu.
Ma duc la România si pân’ la revedere
Adio, drag Ceahlau.