Având tovarasie
La o negustorie,
Câtiva prieteni pe viata
Au câstigat multime de bani gheata.
Si adunându-se la casa lor obsteasca
S-au apucat folosul sa-mparteasca.
(Dar sunt cam rare împartele
Fara gâlceve sau smintele.)
Si-ai mei prieteni buni, câstigul împartind,
S-au întartat la sfada.
Când, iata! deodata,
Aud strigând:
— Sariti! sariti! foc! casa arde!
— Lasati si ne vom socoti pe urma;
Dar trebuie sa stiti ca mie mi se cade
Din cea de fata suma
O mie înca si mai bine,
Au zis dintre tovarasi unul.
— Iar mie în tot bunul
Vro doua mi se vine,
Le zise lor un alt.
— Aidem însa! — Ba stati,
Si dreapta partea mea îmi dati,
Strigara celalalt.
— Da pentru ce? Si cum?..
Sfadindu-se asa, prietenii vad fum
Cu palalaie-n casa,
Si neputând sa iasa,
Au ars ei toti, cu bani, cu tot.
Aici a zice pot:
Ca la un rau obstesc, când cere trebuinta
Ca sa-l întâmpinam puind unit silinta;
Adeseori pierim obsteste,
Când fiestecare
Strigând cu gura mare,
La interesul sau în parte atinteste.