Stefan, domnul tarii, pe cei mai mari uneste
La Suceava veche si-astfel le vorbeste:
- "Fiul meu cel june! Voi, români doriti!
Moartea ma culege dintr-ai mei iubiti.
Dorul pentru viata nu ma-ntrista foarte;
Omul chiar când naste face-un pas spre moarte.
Viata-i ca fantasma cu chipul plapând
Ce prin nopti s-arata si se stinge blând.
Omu-i ca un vierme ce-n tarâna pare
Un minut vederii si, lucind, dispare.
Dar ma-ntrista foarte norul furtunos
Ce pe cerul tarii trece neguros;
Soliman ce mâine poate se prepara
A lovi cu moarte draga noastra tara.
Ungurul cel falnic se supune lui.
În poloni credinta nu mai poti sa pui.
Un pilot cu minte prin furtuna tare
Nu desface toate pânzele ce are.
Astfel pân’ ce fieru-i nou sa-l încercam,
Cu temeiuri bune tara sa-nchinam.
Iar de-ar vrea sa surpe legi si dalbe date,
Sa muriti cu totii pentru libertate!
Nimeni nu e în lume mai dispretuit
Ca cel rob ce poarta jugul multumit,
Nimic nu ne-nsufla hula ca poporul
Ce doreste viata cu robia, dorul!
E mai demn, mai nobil, oameni si pamânt
Fata lor sa-si schimbe sub un dalb mormânt,
Decât în robie neamul sa traiasca
Si de-a lui rusine lumea sa roseasca!"

Categoria: B

Cuvinte cheie:

Adaugat in: Nov 5, 2012

Vizualizari: 525