Scrie-mi si eu voi da sau nu voi da semn.
Acum dorm pe-o uzina fara-ncetare,
Somnul meu este-o lupta nedreapta cu motoarele.
Noaptea intra peste mine fara-ngaduinta,
ca vântul se strecoara, pe lânga cheie,
prin pereti, ca frigul ca apa, ca focul ma cuprinde,
îsi apleaca pe ferestrele rotunde capetele,
îsi pun mastile monstruoase, sa ma sperie,
îmi trag pernele de sub cap si perdelele patului...

Se ridica pe masa si joaca carti pân-la ziua,
Rastoarna tigarile, si-mi strica betele de chibrit,
se-nfasoara pe dupa ata nasturilor si-mi descos camasile
dar mai cu seama îsi sufleca hainele de lucru
scufundându-si mâinile în urechile mele.

Dintr-o data totusi viata mea le-a fost data-n pastrare
fata de cine vor raspunde si cine le-o rasplati?

Cineva aude zarva de strune-ndelung cercetate,
oamenii se-ntreaba, taindu-si pâinea sau portocalele,
cine si unde se umbla cu mâinile într-un pian?
Nu raspund si trec cu degetele pe corzile-albastre-ale nervilor
struna mi a vederii traieste bine întinsa si cumpanita,
struna tacerii se tânguie bine si trainic
struna memoriei vibreaza stapâna pentru pâinea ce trebuie s-o câstig:

Pot sa va-nvat sa dormiti cu nevestele voastre:
desfasurati-le parul pe umarul stâng, peste inima,
adormiti cu fata-n radacinile parului nevestelor voastre,
veti visa totdeauna si sigur ca traiti într-un lan de secara,
prindeti cu barbiile încheieturile bratelor lor
si veti visa cum trece un izvor pe lânga piatra de râu a pieptului vostru
si-ndeosebi duceti-le-n brate prin tot somnul,
sa visati catarge de care va tineti pe vreme de hula.
O apa mult partinitoare se pune-ntre noi pentru toate;
motoarele vor astepta pe malul celalalt –
barca de liniste le rapeste prada si multumirea.

Ce-i somnul meu acum, decât o lupta nedreapta;
dorm pe-o uzina fara oprire, pe obârsia motoarelor însasi;
cu un singur cuvânt de la tine mi-acopar fereastra;
ca niste cuie de argint îmi sprijina cartile,
pe cuvintele tale mi se zvânta spalata de mine..

Scrie-mi, trimite-mi pachete de cuvinte de-acasa –
grele, ca sacii de pamânt, scrisorile tale spre mine;
nevamuite le voi varsa pe masa de munca, pe perna,
le voi lua dimineata cu apa, le voi musca pe pâine,
cuvintele tale, scrisorile tale de dorul de mine –
de sprijin al meu, de pastrare, de faima frumoasa.

Scrie-mi mult; pâna te vor durea oasele bratelor
pâna vei scapa cartile si pâinea din mâna la masa;
spune celor ce te-ntreaba pentru ce te temi astfel,
spune-le c-ai dus prea mult copila-n brate
c-ai spalat, ai carat lemne, si carti, spune orice,
dar nimanui nu aminti ca ai purtat scrisori catre mine –
lasa mie lauda si faima aceasta sa le raspunda;
scrie-mi mult, cazi si te scoala si scrie din nou –

Scrie-mi, inventeaza tu ziceri noi despre lucruri,
sari de pe rugul de noapte al somnului singura,
pierde-te printre carti, smulge-le limbile de iubire
pune-le sa te-nvete, fura-le rostul si lucrul.
Scrie-mi cu lacrimi de-acasa, întoarce-te din vârsta,
de la cele mai importante plecari, de pe pod, de prin ceasuri,
asteapta pe banca, unde crezi c-ai pierdut un cuvânt
ia tramvaiul, nu-ti face grija de bani
cheltuieste, si cumpara cuvintele vândute de altii,
plângi peste ele pâna le gasesti fata mea si trimite-le;

Scrie-mi, aduna, da veste-n orase si-n glasurile celor ce se apara
rapeste, când altii adorm sau nu se mai stiu,
când nu se mai recunosc de-aproape ce-si sunt zi de zi –
rapeste cuvintele lor si le sufera de la-nceput
plânge-le pâna le dai fata mea de barbat curajos,
si scrie-mi, trimite-mi saci grei de pamânt parintesc.

Scrie-mi pâna la moarte, scrie-mi si eu voi da sau nu-ti voi de semn.
Copenhaga – 19. VII.1965