Visez de mult tinutul cu ape de clestar
Pe care barci cu pânze alunece arar.

Sa fluture zefirul în albele vintrale
Si ochiul sa le piarda uitându-se la ele...

Padurea peste unde plecata înainte
Adânca si-ntristata sa stea în zacaminte –

Trecând prin frunzatura copacilor, suflarea
Sa fure din adâncul padurilor racoarea.

Iar mai departe muntii, zapezi trandafirii
Reverse din cratere cu clinele pustii...

Arunce pe întinsuri o stravezie pata
Sub care doarma apa, padurea-ntunecata...

*

La ora-aceasta ceasul îl auzisi cum bate?
Cum uruie si scapa din rotile dintate?...

Benedictin, din vraful de carti, eu ma ridic –
Ma uit în departare si nu privesc nimic...

Au ce cântari usoare se isca în adâncuri,
Pe când alint cu palma matasea de la ciucuri?

Aci, din manastire, fereastra da pe lac –
Rasar în încaperea pervazului sarac.

Din fundul de-ntuneric m-aplec pe jumatate
Si-aud sub largul boltii cum inima îmi bate.

M-aplec în adâncime si ma ridic putin,
Ca un potir pe care o mâna nu-l vrea plin.

Dar stau în nemiscare si ochiul mi-l atint
Zarind trandafiriul zapezii de argint.

Si cad într-o plutire pe care n-o mai stiu,
În apa de racoare a spiritului viu,

Când pe întinsul luciu al apei de clestar
Apar vintrele albe cu tremurul arar...

1921

Versuri

Categoria: V

Cuvinte cheie:

Adaugat in: Nov 5, 2012

Vizualizari: 1017