Și mereu ma prefac a ști
unde-i marginea. Chiar și cu ochiul
desfacut.
Dar, așa cum dispare un vârtej,
uneori
dispare speranța,
și se umbla atunci cu un gard în spinare,
pe lânga salcâmi jupuiți
și chiar pe sub pamânt, peste cârtițe
tresarind ca un clopot,
din nevoia doar de a fi aparat.
Mai au ceva sa-și spuna oamenii și în somn,
cu glasul dat la o parte,
naivi strabatând desparțirea.
O rasuflare îngropata în ape
este posibila. Și nici macar nu ne mai astupa
o singura soarta.
La strigatul rațelor salbatice închise în cer
se holbeaza rabdarea oricui.
Dar eu
cu atingeri de sidef încerc sa-i vorbesc inimii,
cum vuiesc pentru sechii (sechii neînsemnând
desigur nimic), pe la ferestrele stinse
din cartierele orbilor,
și despre cum o întunecare feroce
ma cauta.
Pivnițele tacerii au fost cotrobaite
și ele. Tufișurile arse de praf
au fost și ele date-ntr-o parte. Pe colinele de cenușa
ajungând
am masurat toata singuratatea.
Ține cât mine.
Categoria: V
Cuvinte cheie:
Adaugat in: Nov 5, 2012
Vizualizari: 1102
Scopul acestui portal este de a oferi gratuit cititorilor literatura stiintifica de calitate. Materiale libere de circulatie: carti, articole, studii de specialitate sunt oferite de catre cadrele didactice din invatamantul superior si preuniveristar, cercetatorii atestati.