M-am dus o clipa în Infern,
în bolgiile-adânci, dar Dante,
ce zugravi în vers etern
escroci, si papi, si duci, bacante,
pe când ma însotea, în pas usor,
si-i povesteam de Hitler, negru nor,
se-nvârteji-n coroana lui de laur
si-mi spuse : - Astfel de balaur
mi-a întrecut si mie-nchipuirea,
dar deapana-ti, amice, povestirea !
- Pe feudalii tai, parinte,
i-ai pus la stâlp, si iadul îi desfata
cu smoala neagra si fierbinte,
dar ei nu sunt decât copii în vata,
parintii lor acuma s-au nascut!
Ciudat ! Sa aiba tatii fiii în trecut !
Au ars cuptoarele, pe întrecute,
si mii de oameni s-au sfârsit în vânt,
privind sticlos la sirul lung de brute.
Se rascula si recele pamânt !

Si ma uitai cu scârba-n vechea lada,
ce-o iau în seama numai cronicarii.
Pe tronuri mari de oase : Hitler, carii,
ce rod marunt, caci vremea i-a mutat din lemn
în teasta lui, sa toace crudul semn
ce-a-ncins amarnic fruntea omenirii.
Dar, când umblam pe vântul pustiirii,
O pajura cu moartea-n aripi blege
veni din Bonn, scheletul sa-i închege.
Os lânga os si gheara lânga gheara,
sa-i dea din nou puterea ei de fiara,
si crucea strâmba, înecata-n ura,
sa verse-n lume cea mai neagra zgura!

Pe când priveam la Hitleri noi si vechi,
mi s-a parut ca Dante s-a urnit din lut,
strigând : « În cartea de atunci n-au încaput,
si filele sunt roase si stravechi ».
Prietene! Sa mergem! Turmei de tâlhari
sa-i fim în veacul XX slaviti gropari!
Din tobele iubirii si-ale urii
sa cânte apele si trubadurii
si sa rascoale muntii-ncremeniti de veci,
sa fie furnicar de oameni pe poteci,
si trasnetul cumplit sa se pravale,
sa-ngroape crima-n marsuri epocale.

(“Cu Dante prin infern “)

Categoria: B

Cuvinte cheie:

Adaugat in: Nov 5, 2012

Vizualizari: 673