Tu, care esti pierduta în neagra vecinicie,
Stea dulce si iubita a sufletului meu!
Si care-odinioara luceai atât de vie
Pe când eram în lume tu singura si eu!

O! blânda, mult duioasa si tainica lumina!
În veci printre stelute te cata al meu dor,
S-adeseori la tine, când noaptea e senina,
Pe plaiul nemuririi se nalta c-un lung zbor.

Trecut-au ani de lacrimi, si multi vor trece înca
Din ora de urgie în care te-am pierdut!
Si doru-mi nu s-alina, si jalea mea adânca
Ca trista vecinicie e fara de trecut!

Placeri ale iubirii, placeri încântatoare!
Simpri! marete visuri de falnic viitor!
V-ati stins într-o clipala ca stele trecatoare
Ce las-un întuneric adânc în urma lor.

V-ati stins! si de atunce în cruda-mi ratacire
N-am alta mângâiere mai vie pe pamânt
Decât sa-nalt la tine duioasa mea gândire,
Steluța zâmbitoare dincolo de mormânt!

Caci mult, ah! mult în viata eu te-am iubit pe tine,
O, dulce dezmierdare a sufletului meu!
Si multa fericire ai revarsat în mine
Pe când eram în lume tu singura si eu!

Frumoasa îngerela cu albe aripioare!
Precum un vis de aur în viata-mi ai lucit,
Si-n ceruri cu grabire, ca un parfum de floare,
Te-ai dus, lasându-mi numai un suvenir iubit.

Un suvenir, comoara de visuri fericite,
De scumpe, si fierbinte, si dulce sarutari,
De zile luminoase si îndumnezeite,
De nopti venetiane si pline de-ncântari.

Un suvenir poetic, coroana vietii mele,
Ce mângâie si-nvie duioasa-inima mea,
Si care se uneste cu harpele din stele
Când ma închin la tine, o! draga, lina stea!

Tu dar ce prin iubire, la a iubirii soare,
Ai desteptat în mine poetice simtiri,
Primeste-n alta lume aceste lacrimioare
Ca un rasunet dulce de-a noastre dulci iubiri!