T;aranul între vitisoare
Avea si o caprita.
El o numea lelita,
Îi da adese taricioare.
Si bine o tinea.
Ea însa un narav avea:
De câte ori taranul intra pe zi în casa,
Caprita dupa dânsul pe-o lavita sarea,
Apoi si peste masa...
Stapânu-i suferea,
Caci astepta sa vada
Curând, pe lânga capra, si o frumoasa iada
(Iar unde omul este pe cale de sporit
Oricare suferinta
O poarta, multumit,
Vânând a lui dorinta.)
Nu dupa multa vreme ieduta se nascu.
De aldamas taranul la crâsma petrecu.
Dar când napoi se-ntoarse,
Vazând cum sare iada de pe bordei pe casa,
El a bufnit de râs,
Si în proverb a zis:
Caprita sare masa,
Ieduta casa!
E prea adevarat,
Ca vitiul din nascare
Nu e vindecat,
Si a naturii lege îsi are-a ei lucrare,
Iar mie-mi place când
Aud pe-un fiu cu minte cam astfel rezonând:
Parintilor viata, respectul, ascultarea
Le sunt dator; dar totusi în fapte nu doresc
A lor deprinderi rele ca fiu sa mostenesc.
O tabara de care mergea la târg cu oale
A unui negutator.
El însusi cu-ngrijire le conducea în cale,
Sperând de Mosi s-adune folos însemnator;
Dar trebuia sa treaca o renumita vale,
La care carausii-ndata ce-au sosit,
Asa s-au sfatuit:
Ca sa .....
Un tânar foarte bun, dar prea cheltuitor,
Luând în stapânire
O buna mostenire,
În vreme de un an, ramase pe usor,
Si tot ce mai avea acum era o blana,
Pastrata prin prilej ca timpul sta de iarna;
Iar cine nu-i de mic cu frigul învatat
În .....
La harazirea fabulei Râul si helesteul
Nici gândeam ca pentru versuri sa iau în mâna condei,
Când tintirea-mi aici este la un altfel de idei,
Care nu cer epistole, nici fabule de glumit,
Ci protesturi, reclamatii dreptului de sprijinit.*
Dar dorita .....
Un câine, de pe neam dulau,
Prielnic, credincios catre stapânul sau,
Odata au vazut
Pe vechiul cunoscut,
Juju, catel tarcat,
Ce din ograda an în curte s-au luat
Si carele acum la o fereastra-n casa,
Sezând pe un covor de cele mai frumoase, .....
Ei, vezi, ma rog, ce natarau!
Tot înapoi se da.
Asa un rac pe fiul sau
Odata ocara.
O, bunul meu parinte!
Raspunse racul fiu
Cum mergi tu înainte?
Ma iarta ca nu stiu.
Si dar, te rog, ma-nvata;
Da-mi pilda drept povata,
Sa fie România de-acum în veci unita
Si propasind în toate sa fie ea menita,
La rasarit sa-nalte pavilionu-i sus,
Ca cele de apus.
Sa aiba România industrie si arte,
Scoli bune, raspândite în orisicare parte;
Încât românii toti sa fie luminati .....
Trîmbit, dobe, larma, chihot,
Fluier, strîgat, rîs si ropot...
Sie sa fie ? Sie sa fie?
Iaca-n tîrg, "minajarie"!
O "comegie" d-a cu fiara
Si-mprejur lumie sî tara.
În caletca, o maimuca
Bas ca omu mînca nuca; .....
As vrea sa fiu ce azi n-am fost
În ziua mea pierduta;
Întelegând al vietii rost,
As vrea sa fiu strajer în post,
si chiar platind al jertfei cost,
Eu sa ramân în lupta.
As vrea sa fiu ce n-am fost ieri
Si nicicând înainte;
Prin .....
Mama nu plîngea între noi
își lua caldarea și se ducea la fîntîna.
Aplecata peste vîrtej
în lumina puțina a serii
scotea supusa
din gura izvoarelor
caldarea cu apa
și lacrima ei.
Un câine, de pe neam dulau,
Prielnic, credincios catre stapânul sau,
Odata au vazut
Pe vechiul cunoscut,
Juju, catel tarcat,
Ce din ograda an în curte s-au luat
Si carele acum la o fereastra-n casa,
Sezând pe un covor de cele mai frumoase, .....
Scopul acestui portal este de a oferi gratuit cititorilor literatura stiintifica de calitate.
Materiale libere de circulatie: carti, articole, studii de specialitate sunt oferite de catre cadrele didactice din invatamantul superior si preuniveristar, cercetatorii atestati.