— Am, am instinct de câine:
Sa latru pâna mâine;
Vroi sa raspund menirii de câine credincios.
Cei buni pe lânga mine pot trece-n buna pace,
Iar cei rai sa se teama! Eu am cu ei a face,
La ei dau furios,
Am, am, am drit de câine
Sa-i latru pâna mâine.
Asa batea-ntr-o noapte în târg la negustor
Un câine pazitor.
— Ma mir — îi zise oaia tot de la acea casa —
Cum nu urasti latrând,
Când lumii nici nu-i pasa
De-un câine hamaind
Si cum poti tu alege
Pe rai din acei buni?
— Pot, câinele raspunse, eu am instinct, am lege
De-a nu spune minciuni.
Vezi ist trecator simplu ce merge cu pas mare,
Statornic, asezat;
El este bun, îsi cata de drum cu nepasare
Si trece nelatrat.
Dar iata, un rau vine; vezi-l cum tot pândeste,
Se trage-ncetisor,
În gându-i furtisaguri, pradari închipuieste,
E gata de-orice crima, e gata de omor.
O! am sa-l latru tare,
Am sa-l veghesc la lume spre pilda, spre-nfruntare,
Si în ograda noastra un pas
Nu am sa-l las!
Îmi azvârle o pâine,
Vrea sa ma-ademeneasca pornit de cuget rau:
Îi dispretuiesc harul, am, am sa bat mereu.
Atunci stapânul casei a alergat la câine,
De care avu noroc,
Caci raul era gata sa-l prade dându-i foc;
El netezi dulaul si-i zise: “Ar fi bine
La-ndatoriri în parte sa fim noi toti ca tine.”